Un fotbalist român a dat lovitura în Cecenia. Va pleca de acolo mai bogat cu 2 milioane de euro

Cristian Cojocaru, Radu Oprișan / 18.01.2021, 20:42
Un fotbalist român a dat lovitura în Cecenia. Va pleca de acolo mai bogat cu 2 milioane de euro

Un fotbalist român al Ligii 1 va pleca cu 2 milioane de euro după ce a dat lovitura în Cecenia. După ce a semnat un contract pe o perioadă de patru ani jumătate, golgheterul a trecut cu bine vizita medicală și urmează a-și arăta performanțele de atacant.

Fotbalist român a semnat un contract care îl duce în Cecenia

La doar 26 de ani, golgheterul Ligi 1 în sezonul 2019-2020, Gabi Iancu a dat lovitura în cariera sa sportivă și va pleca de la Viitorul. Acesta a semnat un contract cu Akhmat Grozny și potrivit playsport.ro, va încasa foarte mulți bani. Fost atacant la Viitorul, Iancu a semnat contractul cu rușii care va fi valabil pentru o periaodă de patru ani și jumătate. Încântați de noua lor achiziție a atacantului, rușii au căzut de acord să plătească inclusiv clauza de reziliere.

În urma rezilierii contractului, Viitorul va încasa fabuloasa sumă de 500.000 de euro. Gabi Iancu urmează să câștige 450.000 de euro anual, iar dacă acest contract va fi dus la bun-sfărșit, atacantul va fi mai bogat cu 2.025.000 de euro. Contractul acestuia urma să expire în vara aceast, astfel că Viitorul a făcut o afacere extrem de profitabilă în urma acestui schimb.

În cele nouă partide disputate pentru Viitorul, Iancu a reușit să marcheze patru goluri, devenind al doilea marcator al echipei dobrogene, după Lukassen care l-a depășit pe atacant cu 2 goluri.

Gabi Iancu urmează să câștige 450.000 de euro anual
Gabi Iancu urmează să câștige 450.000 de euro anual

Ofertat de către mai multe echipe

Oferta rușilor nu este singura pe care Gabi Iancu a primit-o. Golgheterul a mai primit o ofertă și din partea Al Ahli, însă Golful a fost refuzat de către tânăr. După ce a bifat prima selecție în toamnă, Iancu dorește în continuare să rămână în circuitul echipei naționale. Potrivit cotei sale de piață, atacantul este evaluat la 1,3 milioane de euro.

Akhamt Grozny devine cea de-a treia echipă străină în cadrul căreia Gabi Iancu evoluează în cariera sa fotbalistică, asta după ce a jucat pentru Karabukspor din Turcia și Termalica din Polonia. Cel care a intermediat transferul, impresarul lui Iancu, Traian Gherghișan a ținut să vină cu detalii despre transferul către Akhmat Grozny, fosta câștigătoare a Cupei Rusiei, care se află pe locul 10 în campionat.

”Suntem bucuroşi că lucrurile au decurs bine, iar Gabi a semnat. Este un club puternic, dintr-un fotbal foarte puternic şi nu o spun doar pentru că sunt implicat în transfer. A fost dorit foarte mult de antrenorul principal care speră să ajute ofensiva. Apărarea lui Akhmat se situează în primele trei din Rusia. Antrenorul a mai lucrat cu Ropotan şi cu Paul Anton, deci cunoaşte fotbalistul român”, a declarat Traian Gherghișan.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI