Un fost campion mondial rus cere sancțiuni mai dure pentru Vladimir Putin. „Rusia ar trebui să fie aruncată înapoi în epoca de piatră”

Beatrice Dumitru 04.03.2022, 13:49
Un fost campion mondial rus cere sancțiuni mai dure pentru Vladimir Putin. „Rusia ar trebui să fie aruncată înapoi în epoca de piatră”

Vladimir Putin a spulberat pacea în Europa după declanșarea războiului terorii în Ucraina, cu o ploaie de bombe și rachete care au ucis mii de civili și soldați. Pentru masacrul pe care l-a provocat în țara vecină, liderul de la Kremlin este pus la zid de o lume întreagă, inclusiv de ruși. Fostul campion de șah Gari Kasparov cere sancțiuni mai dure împotriva lui Vladmir Putin.

„Rusia să fie aruncată în epoca de piatră”

Activistul rus pentru drepturile omului și fostul campion mondial de șah Gari Kasparov a cerut puterilor mondiale să adopte o strategie militară și economică mai dură împotriva președintelui rus Vladimir Putin, după ce a ordonat invadarea Ucrainei.

Fostul campion mondial a cerut țărilor occidentale să-și cheme ambasadorii de la Moscova, să scoată Rusia din Agenția Globală de Poliție (Interpol) și să impună o zonă de interdicţie a zborurilor în Ucraina.

Un fost campion mondial rus cere sancțiuni mai dure pentru Vladimir Putin. „Rusia ar trebui să fie aruncată înapoi în epoca de piatră”
Gari Kasparov contestă regimul lui Vladimir Putin.

Rusia ar trebui să fie aruncată înapoi în epoca de piatră pentru a ne asigura că industria petrolului și gazelor și orice alte industrii sensibile care sunt vitale pentru supraviețuirea regimului nu pot funcționa fără sprijinul tehnologic occidental”, a declarat Gari Kasparov, într-un interviu pentru Reuters.

Gari Kasparov îl critică și pe Joe Biden

Gari Kasparov, fost președinte al Human Rights Foundation din New York, care a jucat un rol activ în mișcarea de protest anti-Kremlin când locuia la Moscova, a mai declarat că în regiune nu poate fi pace până când Vladimir Putin nu va fi îndepărtat de la putere.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Lista a ceea ce Putin „n-ar face niciodată” a devenit atât de lungă. A comis crime de război dincolo de orice maginație”, a spus fostul campion mondial.

Gari Kasparov l-a criticat și pe președintele american Joe Biden pentru că nu a luat mai devreme măsuri mai agresive împotriva lui Vladimir  Putin.

Sper că americanii își vor revizui strategia și vor da dovadă de putere”, a adăugat Gari Kasparov.

Sancțiunile impuse până acum de Statele Unite și alte țări NATO au aruncat Rusia într-o situație fără precedent pentru o economie de o asemenea dimensiune. Sute de soldați ruși și civili ucraineni au fost uciși de când trupele ruse au invadat Ucraina pe 24 februarie, iar peste un milion de refugiați au fugit, potrivit Națiunilor Unite.

Rusia și Ucraina au convenit asupra necesității formării de coridoare umanitare și o posibilă încetare a focului în jurul lor pentru civilii ucraineni care fug de război, au declarat negociatorii ruși ucraineni în urma discuțiilor de joi, din Belarus. O primă rundă de discuții, care a avut loc luni, nu au dus la niciun rezultat.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...