Un bărbat a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc după ce a fost atacat de un urs. Cum se simte acesta acum

Elena Avramescu 06.09.2021, 13:11
Un bărbat a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc după ce a fost atacat de un urs. Cum se simte acesta acum

Un bărbat trece prin clipe grele acum după ce a fost atacat de urs, luni dimineaţa, în apropierea comunei Ciceu. Astfel că a fost supus unei intervenţii chirugicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc.

Un bărbat a fost atacat de un urs

Informaţia a fost postată de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, pe pagina sa de Facebook, care a notat că este vorba despre un tânăr de 26 ani.

Ursul a atacat din nou! Victima, un tânăr de 26 de ani (păstor de porci) a fost atacat de urs în apropiere de Ciceu (Siculeni). A suferit răni la membre şi în prezent este operat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc. Starea lui este stabilă, a scris Borboly Csaba, pe Facebook.

În plus, referentul de presă al SJU Miercurea Ciuc, Kiss Edit, a precizat, pentru Agerpres, că bărbatul a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar în prezent este internat în secţia de Chirurgie a spitalului.

Pacientul atacat de urs a suferit plagă muşcată în zona coapsei drepte şi plagă muşcată cu fractură la mâna dreaptă. A fost operat azi-dimineaţa (luni – n.r.) de la ora 5,30 până la ora 8 de către medicii specialişti chirurgi şi de ortopedie. Starea lui este stabilă, este internat şi îngrijit în secţia de chirurgie a spitalului, a declarat Kiss Edit.

Un barbat a fost atacat de un urs
Un barbat a fost atacat de un urs

În decursul săptămânii trecute, un tânăr de 25 ani, ce se afla la păscut cu vitele în apropierea comunei Voşlăbeni a ajuns și el la spital după ce a fost atacat de un urs.

Conform informaţiilor furnizate luni de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, se pare că jandarmii şi poliţiştii harghiteni au intervenit de 14 ori, în ultimele două zile, pentru îndepărtarea urşilor. Prezenţa acestora a fost semnalată, la numărul de urgenţă 112, în localităţile Şimoneşti, Fitod, Corbu, Borsec, Băile Tuşnad, Odorheiu Secuiesc şi Lunca de Sus.

Biroul de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita a declarat că sâmbătă au fost înregistrate şase apeluri. Astfel că primul a fost primit la o oră după miezul nopţii, prin care era anunţată prezenţa unui urs în apropierea caselor din comuna Şimoneşti, iar patrula de jandarmerie trimisă acolo a reușit să îndepărteze animalul în afara zonei locuite.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...