Un autoturism Dacia din 1976 arată fabulos. În zilele noastre, foarte rar mai întâlnești o Dacia 1300 funcțională. Nu este și cazul unui asemenea model din Alba, pentru că un tânăr din Sebeș a readus-o la viață, acum fiind o adevărată bijuterie pe patru roți.
Autoturismul Dacia 1300, din 1976, a stat vreme de 13 ani sub cerul liber, fiind dată uitării. Asta până când Radu Afrapt, un tânăr în vârstă de 26 de ani, a decis să facă ceva în această privință. Băiatul a lucrat vreme de trei ani la restaurarea mașinii, care în trecut a fost condusă vreme de zeci de ani de bunicul său. După moartea acestuia, trecând 15 ani de atunci, mașina a rămas abandonată, până când nepotul său a început restaurarea acesteia, în urmă cu trei ani.
Mașina era în comuna Sasciori, în curtea bunicilor mei. Era intr-o stare deplorabilă, practic nimeni nu mai credea că se poate face ceva cu ea. Timp de trei ani am muncit să o repar și să o readuc exact la forma pe care a avut-o la ieșirea din fabrică. Am făcut-o în memoria bunicului meu, a declarat Radu Afrapt pentru Adevarul.
Tânărul se ocupă cu tatuajele în mare parte a timpului, însă în timpul liber pe care îl are îi plac mult să se dedice mașinilor, astfel că este și mecanic auto. Dacia restaurată funcționează imepcabil chiar cu vechiul său motor, care are doar 90.300 kilometri la bord.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Am căutat peste tot piese noi, pe la magazine, pe la prieteni. Acolo unde nu am găsit am pus și unele folosite pe care le-am recondiționat. Toate piesele de pe mașină sunt originale, de Dacia. Până și antigelul este de tipul celui folosit pe aceste autoturisme, de culoare verde. Am lucrat mai mult eu, dar m-au ajutat şi prietenii atunci când am avut nevoie. În afară de culoarea din interior, restul este exact ca în 1976. Maşina a fost demontată bucată cu bucată şi refăcută apoi din nou. Până şi cusăturile din interior le-am realizat la milimetru, la fel ca cele originale, a mai spus tânărul.
În scurt timp, Radu Afrapt se va ocupa și de documentaţie pentru ca vechea Dacie 1300 să primească atestatul de ”vehicul istoric”. Imaginea acestei mașini restaurate este spectaculoasă şi încântă privirile tuturor pasionaților auto. Băiatul spune că nu a făcut un calcul iar momentan nu știe cât l-a costat toată această ispravă.
Am investit destul de mult. Pe lângă piese au fost şi drumurile pentru a le achiziţiona. La un moment dat, nu am mai ţinut cont de chletuieli, a mai spus tânărul.