Un autocamion a luat foc pe DN 66, la scurt timp după ce s-a răsturnat. Din păcate, șoferul a murit

Elena Avramescu 10.09.2021, 17:02
Un autocamion a luat foc pe DN 66, la scurt timp după ce s-a răsturnat. Din păcate, șoferul a murit

Tragedie astăzi, pe DN 66, în zona localităţii hunedorene Ohaba de sub Piatră, unde un autocamion s-a răsturnat şi a luat foc. Din nefericire, şoferul a fost găsit mort în cabină.

Un autocamion a luat foc pe DN 66, iar șoferul a murit

După impactul violent, autocamionul a luat foc iar datorită rapidității cu care se extindea incendiul, nimeni din apropiere nu a mai putut să intervenă pentru a-l ajuta pe sofer. La sosirea echipajelor specializate incendiul se manifesta generalizat, conducătorul auto fiind găsit carbonizat în interiorul cabinei. Se pare că autocamionul nu transporta marfă, fiind gol.

Pe DN 66 Petroşani – Haţeg, la kilometrul 171+500 de metri, la ieşire din localitatea Ohaba de sub Piatră, judeţul Hunedoara, un autotren a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat, ulterior izbucnind un incendiu. În urma evenimentului, şoferul tirului a decedat, conform informaților publicate de Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.

Potrivit sursei citate, traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri timp de aproximativ 45 de minute, pentru a se efectua mai multe cercetări la faţa locului.

Şoferul a rămas încarcerat în cabină. După impact, autocamionul a luat foc şi datorită violenţei incendiului nimeni din apropiere nu a mai putut interveni să-l ajute pe şofer. La sosirea echipajelor specializate, incendiul se manifesta generalizat, conducătorul auto fiind găsit carbonizat în interiorul cabinei, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara a declarat că autocamionul ardea generalizat la sosirea echipajelor de pompieri.