EXCLUSIV

Un artist român a făcut-o să plângă pe Elena Ceaușescu. Ce melodie i-a cântat. ”Nicule, taci!”. EXCLUSIV

Carmen Andrei 22.08.2021, 21:05
Un artist român a făcut-o să plângă pe Elena Ceaușescu. Ce melodie i-a cântat. ”Nicule, taci!”. EXCLUSIV

Celebrul solist de muzică populară Gheorghe Turda (73 de ani) a strâns, într-o viață dedicată scenei, zeci de amintiri. Acesta ne-a povestit și despre cântarea pe care i-a făcut-o, ce-i drept, cu o imensă teamă, Elenei Ceaușescu, de ziua soțului ei, Nicolae Ceaușescu, la împlinirea vârstei de 60 de ani: ”M-a pus să cânt romanța ”A venit aseară mama”. A avut o răbdare de fier, a ascultat toate cele 16 versuri și plângea. Și-a certat și fiul, pe Nicușor, pe motiv că a vrut să întrerupă momentul artistic cu ceva mai vesel”. Dar, Gheorghe Turda a scos din desaga lui mai multe povești, în interviul oferit în exclusivitate pentru impact.ro. Și se poate mândri cu un palmares greu de egalat: ”Am cântat pentru șapte președinți americani și pentru patru președinți români”.

Elena Ceaușescu, în lacrimi după ce i-a cântat un cântăreț de la noi. Cine a făcut-o să plângă pe soția dictatorului

Gheorghe Turda este un om de poveste. A văzut întreaga lume, în vremurile când românii știau cum arată alte țări doar din fotografii, și a fost invitat să cânte la cele mai selecte petreceri ale politicienilor de top. A fost aplaudat atât de Jimmy Carter, fostul președinte american, cât și de Gheorghe Gheorghiu Dej, fostul președinte al României. A reușit, însă, și marea performanță de a o reduce pe Elena Ceaușescu la tăcere, preț de câteva minute.

”Am fost invitat la ziua de naștere a lui Nicolae Ceaușescu, când a împlinit 60 de ani, a fost un eveniment la Romexpo. M-am dus îmbrăcat nu în costum de muzică populară, ci în frac, așa era eticheta. Elena Ceaușescu m-a pus atunci să cânt romanța ”A venit aseară mama”, cu versuri emoționante: ”A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,/ Ca să-și vadă pe feciorul, astăzi domn cu multă carte/, A bătut sfios la ușă, grabnic i-am ieșit în prag/, Mi s-a umezit privirea, de iubire și de drag!”. A avut o răbdare de fier, a ascultat toate cele 16 strofe și plângea. Și-a certat și fiul preferat, pe Nicușor, pe motiv că acesta a vrut să întrerupă momentul artistic, care i s-a părut cam trist. I-a zis ”Taci, Nicule!”. Mi-a fost tare frică, dacă greșeam vreun vers riscam ca Elena Ceaușescu să mă scoată din toate spectacolele, să nu mai apar nici la televizor, așa se întâmpla pe atunci cu toți marii artiști”, ne-a mai dezvăluit Gheorghe Turda, pentru impact.ro.

Gheorghe Turda a fcaut-o pe Elena Ceausescu sa planga
Gheorghe Turda a fcaut-o pe Elena Ceausescu sa planga

”Lui Gheorghe Gheorghiu Dej i-am cântat piesa ”Vine, vine primăvara!”

Gheorghe Turda își amintește de toate concertele susținute în anii tinereții de parcă ar fi fost ieri. Are acest har nativ, al povestitorului, pe care îl veți regăsi și în volumul său de suflet, la care încă muncește, intitulat ”În cimitir la Săpânța, moartea și-o pierdut sămânța”, despre folclorul și tradițiile din Săpânța, superbul sat din Maramureș, în care s-a născut și și-a petrecut copilăria. Gheorghe Turda ne-a mai mărturisit și ce anume piese le-a mai cântat președinților români.

”Prima oară i-am cântat lui Gheorghe Gheorghiu Dej, eram pionier p-atunci. Știu că am interpretat refrenul ”Vine, vine primăvara/, Se așterne-n toata țară/, Floricele pe câmpii/, Hai, să le-adunăm, copii/, iar lui Ion Iliescu i-am cântat piesa ”După pui de moroșan”: ”D’ apoi, după pui de moroșan/, Să nu dai cu bolovan/, Că dacă-l vei nimeri/, Vai de capul tău a fi!”, este refrenul melodiei. Ion Iliescu iubea plaiurile mele natale, mama lui se născuse în Maramureș. Iar lui Traian Băsescu îi plăceau cântecele de voie-bună”, a mai adăugat Gheorghe Turda, unul dintre cei mari artiști ai României.

Președintele Mexicului i-a oferit o vacanță de două săptămâni

Solistul de muzică populară Gheorghe Turda a însoțit adesea delegația țării noastre, în străinătate, pe vremea când Nicolae Ceaușescu era președintele României. În 1975, cântărețul a fost cu Rapsodia Română în Mexic, alături de Ștefania Rareș și de Ionela Prodan, unde au cântat pentru președintele Luis Echeverria Alvarez și pentru soția sa, la dineul oficial.

”Am cântat, am fost aplaudați, am ciocnit o cupă de șampanie, cu toții. Președintele Mexicului ne-a lăudat, ne-a spus că am cântat extraordinar, și că ce am făcut, noi, artiștii români, acolo, era mai mult decât făcuse el cu Nicolae Ceaușescu, în tratativele lor politice. Îl dădusem gata și cu piesă în spaniolă, pe care am învățat-o de la un liftier din Mexic. Acesta venise la noi cu un casetofon și într-o noapte am învățat-o. Drept răsplată, președintele Mexicului l-a rugat pe Nicolae Ceaușescu să ne mai lase acolo, ca într-o vacanță, încă două săptămâni. Ceaușescu s-a gândit, preț de câteva clipe, apoi i-a zis: ”Bine!”, ne-a mai spus Gheorghe Turda.

A cântat pentru șapte președinți americani și patru președinți români

Gheorghe Turda i-a cunoscut pe ultimii șapte președinți ai Americii, pe care i-a încântat cu piesele sale de inimă albastră.

”Am fost în America de 42 de ori, prima oară am cântat în 1976. În 1978 am fost iar în SUA, cu delegația lui Nicolae Ceaușescu. Am cântat pentru Richard Nixon, lui Gerald Ford i-am cântat în România, iar președintelui Jimmy Carter, tot în SUA, în 1976, la Bicentenarul american de la Washington.

Și președintelui Ronald Reagan i-am cântat în SUA, lui Bill Clinton, la Chicago, lui Barack Obama, la New York, iar președintelui Bush, la București, la un eveniment în Piața Revoluției. În America am fost ultima dată în 2011, cu Gyuri Pascu, la comunitatea de români din Seattle, şi am susţinut un concert pentru a aduna fonduri pentru construirea unei biserici. Din donaţii, s-au adunat 110.000 de dolari, o sumă frumuşică”, a mai declarat Gheorghe Turda, pentru impact.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe