Un animal descoperit recent în România e unic în lume. Cum a fost numit şi unde l-au găsit oamenii de ştiinţă

Andra Daoud 12.01.2022, 08:11
Un animal descoperit recent în România e unic în lume. Cum a fost numit şi unde l-au găsit oamenii de ştiinţă

O nouă specie de pangolin, considerată a fi cea mai veche din Europa, a fost descoperită în România. Specia nu era cunoscută până în prezent și a fost descoperită grație unor analize efectuate pe o fosilă găsită în țara noastră. Animalul trăia pe teritoriul țării noastre în urmă cu aproximativ 2.5 milioane de ani și face parte dintr-o specie căreia oamenii de știință i-au dat un nume original.

Un animal descoperit recent în România e unic în lume

Specia de pangolin pe care cercetătorii au descoperit-o în țara noastră este unică în lume și nu era cunoscută până acum. Este cea mai veche din Europa și a fost numită de oamenii de știință „Smutsia olteniesis”. Până să o descopere pe teritoriul României, cercetătorii estimau că această specie de pangolin trăia în Europa, în epoca Pleistocenă.

Claire Terhune, o profesoară de antropologie de la Universitatea Arkansas, a explicat că nu este o fosilă foarte spectaculoasă, fiind vorba despre un singur os, dar care aparține unui animal nou, „oarecum ciudat”.

Suntem mândri de ea fiindcă fosilele pangolinilor sunt extrem de rare. Acesta se întâmplă să fie de asemenea cea mai veche fosilă a unui pangolin descoperită vreodată în Europa și singura fosilă a unui pangolin din Europa Pleistocenului.” relatează ea.

Un animal descoperit recent în România e unic în lume. Cum a fost numit şi unde l-au găsit oamenii de ştiinţă
Un animal descoperit recent în România e unic în lume. Cum a fost numit şi unde l-au găsit oamenii de ştiinţă

Unde a fost găsită fosila

Osul a fost găsit într-o zonă din România bogată în fosile, în Grăunceanu mai exact, un sit arheologic aflat pe Valea Oltețului, în județul Vâlcea.

Ceea ce ne entuziasmează în mod deosebit este că, deși unele cercetări din anii 1930 sugerau prezența pangolinilor în Europa în timpul Pleistocenului, acele fosile s-au pierdut și alți cercetători au pus sub semnul îndoielii validitatea lor. Acum știm cu certitudine că pangolinii au fost prezenți în Europa în urmă cu cel puțin două milioane de ani”, afirmă Terhune.

Decoperirea a fost prezentată într-o revistă de specialitate, iar fosila a fost încadrată în specia Smutsia, pentru că prezintă câteva trăsături ale acestei specii care se găsește în prezent doar în Africa. La cercetare au participat oameni de știință din mai multe țări, printre care și Alexandru Petculescu de la Institutul de Speologie „Emil Racoviță” din București.

Pangolinul, numit și furnicar solzos sau Pholidota, este o specie de mamifer nocturn, lipsit de dinți. Are pielea acoperită cu solvi dispuși sub forma țiglelor de pe acoperișul casei. Animalul are un bot alungit și o coadă foarte lungă, limba lungă și lipicioasă, cu ajutorul căreia prinde furnici și termite. Membrele anterioare sunt mai puțin dezvoltate față de cele posterioare. În prezent sunt cunoscute 8 specii, grupate pe 3-4 genuri și care sunt răspândite în sud-estul Asiei și în Africa.

 

Urmăriți Impact.ro și pe