Ultimă oră! Ce se întâmplă cu pensiile și salariile, după ce a fost învestit Guvernul Orban

Premierul Ludovic Orban şi miniştrii din Cabinetul său, la depunerea jurământul de ieri în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. Foto: Inquam/Octav Ganea

Este oficial. Miniștrii din Cabinetul lui Ludovic Orban, votat ieri cu majoritate de voturi în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului își preiau astăzi mandatele. După ce aseară au depus jurământul în ceremonia oficială de la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui Klaus Iohannis, oficialii din ministere urmează să se ocupe, începând de astăzi, de primele problemele care necesită rezolvare imediată.

Care este situația pensiilor și salariilor?

În această dimineață, miniștrii au ajuns pe rând la sediile ministerelor pe care urmează să le preia. Violeta Alexandru, noul ministru al Muncii a asigurat astăzi la intrarea în instituție că nu se vor tăia pensiile și salariile.

„În primul rând aș vrea să mă asigur că în acest moment oamenii primesc cele mai corecte mesaje și am să mă îngrijesc ca oamenii să obțină informațiile exacte pentru ca pensionarii să știe din surse sigure că nu se taie pensiile și salariile și și că muncim pentru a avea un trai civilizat în România”, a declarat la Digi24, Violeta Alexandra, cu puține momente înainte de preluarea oficială a mandatului de la Ministerul Muncii.

Violeta Alexandru a mai transmis că va iniţia o serie de discuţii ample în foarte scurt timp cu partenerii sociali pentru a fi găsită o soluţie obiectivă cu privire la salariul minim.

Violeta Alexandru, Noul Ministru al Muncii din Cabinetul lui Victor Orban. Declarații despre pensii și salarii. Foto: Inquam Photo/George Calin

„Aprecize eforturile celor care au afaceri în România, îi respect şi stau la masă cu ei ca să găsesc o soluţie corectă, posibil de pus în practică. Voi lua o decizie după această serie de discuţii”, a mai spus noul ministru al Muncii.

Violeta Alexandru se numără printre persoanele respinse inițial la audierile din comisiile speciale de săptămâna trecută, alături de alți trei miniștri respinși prin vot.

„Voi fi foarte atentă la organizarea Ministerului. Sunt hotărâtă ca în foarte scurt timp, pe baza resurselor şi expertizei pe care o am, dar şi prin sprijin extern, să ajung la un mod de organizare la Minister, în care să se pună mai mult accentul pe oamenii de la ghişee, pe oamenii care se ocupă efectiv cu modul de calculare a pensiilor, oamenii care se ocupă efectiv în relaţia cu beneficiarii sistemului de Asistenţă Socială. Aceşti oameni mai interesează să fie bine pregătiţi şi să fie la dispoziţia pensionarilor şi salariaţilor, respectiv a persoanelor cu dizabilităţi şi desigur acest lucru va însemna o reducere a structurilor Ministerului, o supleţe un accent pe cei din relaţia cu oamenii şi mai puţin pe cei care au funcţii de conducere”, a mai spus Alexandru.

Întrebată,toodată și dacă sunt bani de pensii şi salarii, Violeta Alexandru a declarat că urmează să ceară un audit întrucât este firesc ca oamenii să îşi adreseze aceste întrebări.

„E normal să se întrebe (oamenii – n.r.), după un deficit îngrijorător în bugetul de pensii pe care PSD în lasă. Le cer să aibă încredere că voi face cele mai serioase verificări (…). Merg acum în minister tocmai pentru a începe ziua cu o evaluare şi pentru a solicita celor care conduc Ministerul, atât eu cât şi colegul meu de la Finanţe, toate datele necesare ca să vedem care este situaţia reală. (…) Vă asigur că voi fi foarte transparentă cu tot ceea ce găsesc în minister pentru ca românii să ştie”, a mai transmis Noul Ministru al Muncii.

Violeta Alexandru a precizat că va respecta legislaţia în vigoare în privinţa pensiilor şi salariilor şi va continua dialogul cu toţi partenerii sociali pentru găsirea celor mai potrivite soluţii pentru pensionari şi salariaţi.