Ucigașul din Texas ar fi scris pe Facebook că va ataca o școală primară. 19 elevi şi profesori au fost omorâţi cu sânge rece

Andra Daoud 25.05.2022, 22:59
Ucigașul din Texas ar fi scris pe Facebook că va ataca o școală primară. 19 elevi şi profesori au fost omorâţi cu sânge rece

Tânărul care a comis un masacru la o școală din Texas, împușcând 19 elevi și profesori, își anunțase planurile pe Facebook, prin trei postări diferite, transmit autoritățile americane. Potrivit guvernatorului statului, ucigașul ar fi scris pe Facebook că își va împușca bunica, apoi că va ataca o școală primară, cu doar câteva minute înainte de a comite crimele înfiorătoare.

Ucigașul din Texas și-ar fi anunțat intenția pe Facebook

Salvator Ramos, în vârstă de 18 ani, a ucis cu sânge rece 19 copii și profesori dintr-o școală primară, după ce și-a omorât bunica. Potrivit guvernatorului statului Texas, Greg Abbott, ucigașul și-au fi dezvăluit planurile macabre prin intermediul rețelei sociale Facebook, acolo unde ar fi postat trei mesaje diferite cu privire la ce urma să facă.

În primul mesaj, el spunea că își va ucide bunica, în timp ce în al doilea afirma că a făcut deja acest lucru. Un al treilea mesaj, publicat cel mai probabil cu 15 minute înainte de comiterea masacrului, transmitea: „Voi deschide focul într-o școală primară”.

Salvator Ramos a comis atacul folosind o armă extrem de periculoasă, o pușcă de asalt, a transmis guvernatorul. Ucigașul a încercat să scape de forțele de ordine, însă polițiștii l-au împușcat mortal. Potrivit celor care îl cunoșteau, tânărul avea probleme, abandonase școala, era retras și era implicat într-o dispută familială.

Ucigasul din Texas ar fi scris pe Facebook ca va ataca o scoala primara. 19 elevi si profesori au fost omorati cu sange rece
Salvator Ramos, criminalul de la scoala din Texas

A cumpărat armele cu câteva zile în urmă

La puțin timp după ce a împlinit vârsta de 18 ani, tânărul a achiziționat două arme de foc. S-a întâmplat pe 17 și pe 20 mai, iar pe 18 mai a cumpărat și 375 de cartușe, potrivit unui oficial american care ia parte la anchetă.

Criminalul a intrat marți, în jurul orei 11:30, în școala din Texas, după ce provocase un accident de mașină. Cu puțin timp înainte, el își împușcase propria bunică și fugise de la locul crimei. Ajuns în școala primară, el a deschis focul, împușcând cu sânge rece nu mai puțin de 19 oameni, copii și adulți.

Oamenii legii încearcă să afle ce l-a împins către gestul extrem, unul dintre cele mai grave atacuri armate comise în SUA în ultimii ani. Cei care îl cunoșteau le-au declarat polițiștilor că Salvator nu era o persoană sociabilă, că era victima bullying-ului, din cauza unui defect de vorbire și abandonase treptat cursurile, în timp ce era la liceu.

Pe un cont de Instagram despre care se spune că ar fi fost al lui, dar care ulterior a fost dezactivat, apar imagini cu cele două arme cumpărate recent. Poliția urmează să stabilească dacă armele erau deținute legal.

Urmăriți Impact.ro și pe