Tulcenii, fără căldură chiar la începutul iernii. Singurul furnizor de energie termică în sistem centralizat va rămâne fără gaze naturale

Elena Avramescu 30.11.2021, 17:40
Tulcenii, fără căldură chiar la începutul iernii. Singurul furnizor de energie termică în sistem centralizat va rămâne fără gaze naturale

Veste proastă pentru tulceni. Unicul furnizor de energie termică în sistem centralizat din municipiul Tulcea urmează să rămână fără gaze naturale săptămâna viitoare, asta în cazul în care nu va plăti până la finele acestei săptămâni suma de 950.000 de lei, debit pentru care s-a depăşit cu peste 120 de zile termenul de plată.

Tulcenii, fără căldură chiar la începutul iernii

Se pare că această situație dezastruoasă este cauzată de faptul că aleşii locali nu au votat în ultima şedinţă în plen proiectul de hotărâre cu privire la majorarea preţului căldurii furnizate în sistem centralizat.

La această oră, societatea Energoterm se confruntă cu iminenţa opririi gazului, deoarece tariful actual de 531,15 lei/Gcal nu acoperă cheltuielile cu gazele naturale şi energia electrică şi a primit somaţie de la furnizorul de gaz pentru sistarea acestuia cu data de 6 decembrie 2021.

Menţionăm că situaţia generată în şedinţa din data de 25 noiembrie 2021 este una fără precedent, iar votul negativ al consilierilor locali a însemnat menţinerea preţului pentru încă o lună în schimbul falimentului Energoterm şi sistarea căldurii către toţi abonaţii, găsim notat într-un comunicat remis presei marţi de societatea Energoterm SA, potrivit Agerpres.

Ştefan Ilie, primarul municipiului Tulcea, a declarat că până la data de 3 decembrie societatea Energoterm SA are obligația de a transmite către furnizorul de gaze naturale dovada plăţii sumei de 950.294,93 de lei, sumă pentru care s-a depăşit deja cu peste 120 de zile termenul de plată.

Tulcenii, fara caldura chiar la inceputul iernii
Termoficare

În caz contrar, vom fi nevoiţi să sistăm furnizarea gazelor naturale începând cu data de 6 decembrie 2021, ora 7,00, conform contractului de furnizare gaze naturale nr. 3549/15.07.2021, art. 10.2, lit. a). De asemenea, vă aducem la cunoştinţă valoarea aproximativă aferentă consumului lunii noiembrie în valoare de 6.247.888,69 lei, găsim notat în citaţia primită de societatea Energoterm SA.

Se pare că societatea din subordinea Consiliului local a primit avizul în această lună, însă aleşii locali PSD, USR şi PER nu au vrut să voteze proiectul de hotărâre care viza atât majorarea preţului de producţie a căldurii, dar şi creşterea subvenţiei acordate de Primărie. În acest fel a rămas în vigoare vechiul preţ – 531,15 lei/gigacalorie.

Proiectul de hotărâre mai prevedea ca Primăria să acorde o subvenţie de 27,743 milioane lei, alocări de la bugetul local şi bugetul de stat, adică 58% din preţul gigacaloriei, iar populaţia să plătească restul de 42%.

În plus, până la data şedinţei de Consiliu Local, Primăria Municipiului Tulcea a achitat către Energoterm subvenţia pentru populaţie aferentă lunilor octombrie şi noiembrie, în sumă de 5 milioane lei, astfel încât subvenţia totală alocată pentru populaţie în perioada octombrie 2021 – aprilie 2022 ar fi totalizat 32,743 milioane lei, mai găsim notat în comunicatul societăţii Energoterm SA.

Urmăriți Impact.ro și pe