Trucul pentru cea mai bună mămăligă răsturnată. Modul corect în care se taie cu ața

Badea Violeta 25.07.2021, 09:08
Trucul pentru cea mai bună mămăligă răsturnată. Modul corect în care se taie cu ața

Nu există român care să nu fi mâncat niciodată mămăligă! Această garnitură este extrem de iubită în țara noastră și este asociată cu multe preparate tradiționale. Orice gospodină care se respectă trebuie să știe să o prepare. Iată trucul pentru cea mai bună mămăligă răsturnată. Modul corect în care se taie cu ața!

Trucul pentru cea mai bună mămăligă răsturnată

Mămăliga este una dintre cele mai îndrăgite preparate tradiționale românești, fiind prezentă ca garnitură pentru foarte multe feluri de mâncare. Aceasta este ușor de făcut, nu necesită mult timp, dar sunt câteva trucuri pe care le cunosc doar marii bucătari și care te ajută să obții mămăliga ideală. Iată de ce ingrediente ai nevoie și cum se prepară.

Trucul pentru cea mai buna mamaliga rasturnata
Trucul pentru cea mai buna mamaliga rasturnata

Ingrediente

  • 250 de grame de mălai de porumb
  • un litru de apă
  • o linguriță de sare

Mod de preparare

Într-o oală încăpătoare se adaugă apa și se lasă la fiert împreună cu sarea. Atenție! Cantitatea de mălai trebuie respectată cu strictețe. Dacă nu aveți un cântar prin bucătărie, acesta se poate măsura și cu ajutorul unor căni. O cantitate de 250 de grame ar însemna o cană de mălai.

După ce ați presărat mălaiul, conținutul se amestecă cu ajutotul unui tel în formă de pară, deoarece acesta împiedică formarea cocoloașelor. După ce mamaliga a început să clocotească, telul se înlocuiește cu o lingură de lemn. Compoziția se amestecă încontinuu pe toată durata fierberii. Mămăliga va începe să se îngroașe și se comportă ca un vulcan.

Compoziția se fierbe aproximativ 10-12 minute. Aceasta trebuie gustată ca să vă dați seama dacă este fiert mălaiul și dacă mai trebuie să adăugați puțină sare. Mălaiul nu trebuie să fie tare și nici să-l simțiți în dinți.

Acum, mămăliga este gata și poate fi servită, dar probabil ați văzut la bunici că o răsturnau. Ei bine, pentru a nu vă accidenta este nevoie să respectați câțiva pași importanți. După ce ați stins focul, mămăliga se adună cu dosul lingurii de pe pereți, iar apoi se presează. Ulterior, oala se acoperă cu un capac și se lasă să se aburească timp de aproximativ cinci minute.

Apoi se pornește din nou focul și se așează oala pe foc cu tot cu capac. Se lasă circa un minut, apoi mămăliga se poate desprinde singură de pe pereții oalei și nu veți avea nicio problemă în a o răsturna. Cel mai indicat este să înlocuiți capacul oalei cu un platou sau cu un fund de lemn și să răsturnați dintr-o singură mișcare mămăliga.

Modul corect în care se taie cu ața

Probabil ați mai văzut pe la bunicii voștri că mămăliga era tăiată cu ajutoul unei ațe. În ce constă acest procedeu? Ei bine, ața trebuie să fie curată, rezistentă și să măsoare aproximativ jumătate de metru. Aceasta se întinde în mâini și se strecoară sub mămăligă.

Ața trebuie poziționată la câțiva cm de marginea ei. Capeteșe acesteia se încrucișează deasupra, iar apoi se trage în sensuri opuse. Nu este nimic complicat, iar metoda este foarte utilă. Mămăliga se mai poate tăia cu ața și de sus în jos, dar mămăliga trebuie răsturnată pe un plan drept, de exemplu pe un fund de lemn.

Ulterior, bucățile se iau direct cu mâna și se servesc în stilul țărănesc. Mămăliga poate înlocui cu succes pâinea. Spor la treabă și poftă bună!