Trucul genial care te va scăpa de călcatul rufelor. Ai nevoie doar de trei cuburi de gheaţă. Este genial

Iancu Andreea, Paul Dobrescu 25.01.2022, 12:40
Trucul genial care te va scăpa de călcatul rufelor. Ai nevoie doar de trei cuburi de gheaţă. Este genial

Multe gospodine pierd timp prețios cu călcatul rufelor, când ar putea să folosească un truc inedit, pentru care au nevoie de numai trei cuburi de gheață. Deși pare că îți pregătești un cocktail savuros, în realitate cuburile de gheață te vor ajuta să scapi de cutele de pe haine. Iată modalitatea simplă prin care poți face asta.

Cum scapi de călcatul rufelor cu doar trei cuburi de gheață

Dacă și tu te numeri printre cei care detestă călcatul rufelor, află că poți să renunți complet la fierul de călcat și să apelezi doar la trei cuburi de gheață. Astfel poți economisi timp și efort, arătând totuși mereu impecabil. De multe ori s-a întâmplat să petrecem ore în șir încercând să eliminăm cutele de pe anumite articole vestimentare și tot să descoperim că la final hainele nu sunt perfect călcate.

Din fericire, există o soluție simplă, care te ajută să renunți la fierul de călcat. Chiar dacă sună prea frumos să fie adevărat, doar trei cuburi de gheață te vor ajuta să scapi de această rutină enervantă și obositoare. Ceea ce trebuie să faci este însă să ai la dispoziție o mașină de uscat haine.

Trucul care te scapă de călcatul rufelor
Trucul cuburilor de gheață pentru rufe netezite, fără fier de călcat

Trucul simplu pentru călcarea hainelor

Tot ceea ce trebuie să faci este să iei rufele din șifonier și să le introduci în uscător, la o temperatură înaltă, timp de câteva minute, având grijă să adaugi și trei cuburi de gheață. Astfel, aburul generat de cuburile de gheață va căpăta funcția de călcat. Hainele tale nu vor mai avea nevoie de fier pentru a fi netede.

Pe de altă parte, dincolo de trucul cuburilor de gheață, poți să scapi de grija fierului de călcat dacă îți pui hainele la uscat pe umerașe. Acestea se pot usca în bătaia soarelui sau lângă o sursă de căldură, precum caloriferul sau balconul. Totuși, trebuie să fie stoarse bine de mașina de spălat pentru a nu risca să se lărgească.

Data viitoare când faci duș poți să calci și hainele în același timp

Dincolo de acest truc uimitor, poți călca hainele folosind o altă tehnică simplă și eficientă. Pentru a îndepărta cutele de pe rufele tale, așază-le pe un umeraș și atârnă-le în baie, în timp ce faci duș sau baie. Astfel, umiditatea le va face mult mai mătăsoase și ușor de netezit, economisind totodată energia electrică. Astfel, dușul va deveni o ocazie perfectă pentru a te bucura de relaxare și pentru a obține haine călcate cât ai zice baie.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...