Trucul care te ajută să ai mereu curățenie în casă. Ești gata în 2 minute

Andra Daoud 06.06.2022, 20:35
Trucul care te ajută să ai mereu curățenie în casă. Ești gata în 2 minute

Curățenia este o activitate care necesită destul timp și efort, mai ales dacă lași treburile să se adune și obișnuiești să faci curățenie generală o singură dată, la final de săptămână. Pentru a diminua timpul dedicat treburilor casnice, există o regulă foarte simplă care te scutește de mult efort și pe care oricine o poate aplica. Se numește regula de 2 minute și după ce o implementezi, vei vedea diferența de la o zi la alta.

Trucul care te ajută să faci curățenie rapid

Curățenia poate fi o activitate consumatoare de timp și de energie dacă lași treburile să se adune și le faci pe toate într-o singură zi. De asemenea, există o vorbă care spune că este mai greu să menții curățenia decât să o faci și mulți tind să fie de acord cu acest lucru. Tocmai de aceea, regula celor 2 minute vă poate salva atunci când vine vorba despre ordine și curățenie.

Trucul este simplu și oricine din casă îl poate aplica, de la mic la mare. Îi puteți învăța și pe copii și se poate transforma într-o regulă a casei. În ce constă, mai exact? Toate treburile care nu necesită mai mult de 2 minute pentru a fi făcute ar trebui executate pe loc și nu amânate. De exemplu, după ce ați mâncat, spălați imediat farfuria. Puneți hainele la spălat imediat ce v-ați schimbat, nu le lăsați pentru mai târziu.

Aplicând acest truc, mențineți tot timpul ordine în casă, iar la final de săptămână, când veți face curățenie generală, nu vor mai fi atât de multe activități de care va trebui să vă ocupați.

Trucul care te ajuta sa ai mereu curatenie in casa. Esti gata in 2 minute
Regula de 2 minute te poate ajuta sa mentii curatenia mai mult timp

Ce treburi pot fi făcute în 2 minute

Există o mulțime de activități casnice care necesită câteva minute și pe care le puteți face oricând. De exemplu, dimineața, spălați imediat ceașca de cafea și nu o lăsați pentru când vă întoarceți de la serviciu. Dacă adunați câteva rufe de la uscat, împăturiți-le pe loc și puneți-le în șifonier, nu le lăsați pentru mai târziu.

Atunci când gătiți și observați că s-a murdări aragazul, ștergeți-l imediat ce ați terminat de preparat mâncarea. Nu durează mai mult de 2 minute, dar dacă îl lăsați așa, resturile de mâncare vor continua să se adune și în zilele următoare și va fi cu atât mai greu de curățat.

Firimiturile din bucătărie sau praful din hol pot fi adunate rapid cu ajutorul unui aspirator de mână sau cu mătura. În acest fel, nu le veți lua pe picioare și împrăștia prin toată casa. Învățați-i și pe copii să își strângă lucrurile, jucăriile, să își pună hainele la locul lor și să fie ordonați, mai ales că durează atât de puțin.

Urmăriți Impact.ro și pe