SPECIAL

Tristan Tzara, omul unei țări triste. Românul, un activ simpatizant comunist, a fost unul dintre fondatorii mișcării rebele care a revoluționat arta și cultura

Dan Mlădinoiu 04.10.2022, 06:00
Tristan Tzara, omul unei țări triste. Românul, un activ simpatizant comunist, a fost unul dintre fondatorii mișcării rebele care a revoluționat arta și cultura

Tristan Tzara născut Samuel Rosenstock la Moinești în 1896, într-o familie de evrei înstăriți, a fost un poet, eseist și artist de performanță, propagandist al avangardei românești și franceze. Activ și ca jurnalist, dramaturg, critic literar și de artă, compozitor și regizor de film, este cunoscut ca unul dintre fondatorii și figurile centrale ale mișcării Dada, mișcare revoluționară nihilistă în artă, al cărei scop a fost eliminarea tuturor valorilor civilizației moderne.

Tristan Tzara, omul unei țări triste

În tinerețe, a urmat o școală privată franceză din București iar, în perioada cursurilor liceale i-a cunoscut pe Ion Vinea și Marcel Janco. Cei doi care îi împărtășeau interesul pentru poezia franceză. Împreună au fondat revista literară „Simbolul”,  în care Tzara, sub pseudonimul S. Samyro, a publicat o selecție de poezii scrise în limba română  influențate de simbolismul francez.

În anul 1915, cel mai probabil ca urmare a unui scandal în familie, părinții lui Tzara l-au trimis la Zurich, unde s-a înscris la o universitate helvetă pentru a studia filosofia. Prima sa poezie semnată cu numele Tristan Tzara, ultimul fiind echivalentul românesc al cuvântului „pământ”, a apărut în luna octombrie a acelui an. După cum este știut, România nu a intrat în Primul Război Mondial  până în 1916, dar nu este limpede când Tzara ar fi putut să fie pregătit pentru serviciul militar. În toamna anului 1916 a primit acte care îi acordau amânarea înadrării în armată, iar în 1917 a fost scutit definitiv de a sevi țara sub arme.

Cabaretul Voltaire

La scurt timp după sosirea sa în Elveția, la Zurich, Tzara s-a întâlnit cu Janco și cu fratele acestuia, Georges, cu care, conform publicației lui Hugo Ball, a participat la seara de deschidere a Cabaretului Voltaire. Pe întegul parcurs al anului 1916, activitățile lui Tzara la Cabaret au fost acelea de a recita poeziile sale și ale altora, care  au dus la un sporit rol de activitate în coordonarea și planificarea evenimentelor Dada. De altfel, probabil prin influența exercitată de Richard Huelsenbeck, Tristan a devenit interesat de poezia africană. El a încorporat în versurile sale fragmente de sunet, fragmente de ziare și fraze cu rădăcini din dialecte ale Continentului Negru. Începând din noiembrie 1916, Tzara a adunat și a tradus poezii africane și din arhipelagurile oceanice în reviste de antropologie ale bibliotecii din Zurich. „Serile negre” de la Cabaret Voltaire au avut un rol deosebit de-a lungul vieții a lui Tzara.

La 23 iulie 1918, în Sala Meise din Zurich, Tzara și-a recitat „Manifestul Dada 1918”. Publicată și în Dada 3, această radicală declarație a curentului căruia îi era adept a ajuns la Andre Breto, la Paris. Astfel, avea să înceapă legătura care avea să aducă o consacrare stabilă lui Tzara și dadaismului în capitala franceză, un an mai târziu. Prin eforturile sale, mai ales la Zurich, s-a ajuns la o vastă audiență internațională și a fost descris adesea ca întruchipând calitatea acestui mod de exprimare culturală.

Sosit la Paris, a strălucit pe scena literară de avangardă în 1920, grație unei lecturi de poezie organizată de revista „Littérature”. Faptul i-a adus în metropla de pe malurile Senei  o remarcabilă abilitate de a gestiona evenimente și audiențe, ceea ce a transformat adunările literare în spectacole publice care au generat o publicitate enormă. Tristan a devenit redactorul revistei Dada, care a apărut în Franța până în 1922. Pe măsură ce coeziunea mișcării dadaiste de la Paris se dezintegra, Tzara a publicat Le coeur à barbe (Inima cu barbă), un jurnal care reacționa împotriva lui Breton și Francis Picabia.

Tristan Tzara, omul unei țări triste
Tristan Tzara, omul unei țări triste

Un simpatizant comunist

Din 1930 până în 1935, poetul de origine română a contribuit la definirea activităților și ideologiei suprarealiste. De asemenea, a fost un activ simpatizant comunist și a fost membru al Rezistenței franceze în timpul ocupației germane a Parisului. El a rămas purtător de cuvânt al curentului și, în 1950, a rostit o serie de nouă mesaje radio publicului său parizian, discutând despre tema „revistelor de avangardă la originea noii poezii”. În 1962, Tzara a călătorit pentru prima dată în Africa.

De ce a fondat Tristan Tzara mișcarea dadaistă

Acest curent a reprezentat o mișcare artistică anti-război, născându-se practic din revolta artiștilor împotriva unei societăți belicoase, însă și împotriva discriminărilor, mai ales a rasismului. Toate pe un fond istoric al Primului Război Mondial, care i-a determinat pe unii oameni dedicați artei să-și părăsească țările angrenate în luptă și găsească refugiu într-o țară neutră (Elveția) unde se aflau departe de consecințele conflictului armat. Printre aceștia s-a aflat și românul, evreu de origine, Samuel Rosenstock, cunoscut sub pseudonimul Tristan Tzara. Asupra provenienței pseudonimului Tristan Tzara rămas în istoria artei, există mai multe teorii, printre care și aceea că numele Tristan ar fi fost ales pentru a face trimitere la celebra opera a lui Wagner. Se pare că, de fapt, numele a fost ales pentru a exprima starea de spirit pe care poetul o avea în România: trist în țară.

Revenind în Elveția, în cafeneaua Cabaret Voltaire din Zurich, prin februarie 1916, acolo putea fi găsit un grup de tineri intelectuali din diferite părți ale Europei care organizau lungi întâlniri în care își exprimau liber viziunile artistice. Curentul dadaist care a luat naștere în acest mod trebuia să primească un nume, ales, evident, în aceeași manieră menită să demoleze canoanele tradiționale. Astfel, unul dintre artiștii prezenți în Cabaret Voltaire a deschis la întâmplare, folosind un cuțit pentru hârtie, un dicționar franco-german, la cuvântul “dada”. În limba franceză se traduce prin „căluț de lemn”, în vreme ce în română reprezintă afirmația „da”, dublată. Astfel, cuvântul a fost considerat potrivit pentru a desemna noua mișcare artistică.

Noua estetică Dada, ridiculizează atitudinile naționalist-extremiste și materialiste, constituind  un manifest împotriva ororilor războiului. Ea s-a exprimat în diverse zone ale artei, de la poezie, până la fotografie, sculptură sau pictură și s-a raspândit imediat în multe capitale din Europa, ca și în afara continentului, la New York.

După sfârșitul Primului Război Mondial, în 1919, acest curent artistic a început să își piardă din influență, odată cu apariția și consolidarea suprarealismului, dar moștenirea sa a adus o contribuție importantă în arta modernă și contemporană, la fel ca promotorul său, Tristan Tzara, care a murit în decembrie 1963 în Paris, la vârsta de 67 de ani.

Efecte sale au fost de anvergură asupra artei secolului al XX-lea. Criticile sale de nerecunoaștere, antiraționaliste la adresa societății și atacurile sale aspre și directe asupra tuturor convențiilor artistice formale nu și-au găsit moștenitori imediati, dar atitudinea sa pentru straniu, irațional și fantastic a dat roade ulterior în Mișcarea Suprarealistă. Încrederea artiștilor dada pe întâmplare și șansă a fost ulterior angajată de expresioniști abstracți. Arta conceptuală își are rădăcinile și în Dada, pentru că Duchamp a fost primul care a afirmat că activitatea mentală „expresia intelectuală” a artistului are o semnificație mai mare decât obiectul creat. Criticii de artă și cultură au citat chiar influențe dadaiste asupra mișcării punk rock din anii 1970.

Dan Mlădinoiu

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe