Vlăduța Lupău are un soț extrem de agresiv. Pe cine a bătut la un meci la Cluj, de față cu toți spectatorii

Badea Violeta, Diana Dumitrache 15.10.2021, 12:28

Vlăduța Lupău și Adrian Rus formează un cuplu de mai bine de doi ani. Dacă despre îndrăgita interpretă de muzică de petrecere s-au spus și s-au scris foarte multe lucruri, trecutul fostului portar de la CFR Cluj este mai puțin cunoscut publicului larg. Iată pe cine a bătut fotbalistul la un meci.

Ce secret ascunde Adrian Rus

Adrian Rus, în vârstă de 27 de ani, este fostul portar de la U Cluj și CFR Cluj. Deși ar mai fi putut juca multă vreme fotbal, tânărul a renunțat la această carieră în urmă cu mai bine de un an.

La campioana României, Adrian Rus era mai mult rezervă și nu a avut foarte multe ocazii de a-și demonstra talentul, însă el s-a făcut remarcat prin relația pe care o are cu Vlăduța Lupău. Cei doi formează unul dintre cele mai mediatizate cupluri din țara noastră.

Cu toate astea, puțini cunosc trecutul agresiv al soțului intrepretei de muzică de petrecere. În anul 2016, soțul Vlăduței Lupău a fost implicat într-un scandal la un meci din Liga a V-a Cluj.

„Eu am fost spectator în tribună, susţinător al echipei de la Buza. Am mers alături de copiii mei, unul mai mare care era în altă parte a tribunei, iar eu în altă parte cu cel mai mic. În minutul 68, arbitrul i-a dat roşu lui Adrian Rus, portarul echipei din Recea Cristur. A fost un fault de joc la mijlocul terenului, băiatul ăsta a venit din poartă şi i-a dat un pumn sau o palmă în gură unui jucător de la Buza, iar arbitrul i-a arătat cartonaşul roşu.

În timpul în care s-a creat meleul ăla la mijloc a venit şi fratele portarului de pe banca de rezerve, a intrat în teren şi l-a lovit şi el pe un alt jucător de la Buza, iar arbitrul i-a dat roşu şi lui. Portarul s-a dus spre ieşire, după ce a fost dat afară, şi l-a mai lovit pe un jucător de la Buza, fără nicio problemă, iar arbitrul i-a mai dat un roşu.

În momentul acela, eu din tribună am spus că nu se poate! Poţi să ai tot ce vrei în viaţă, dar nu poţi lovi aşa, să dai în oameni! Mi-a spus că vine la mine şi a venit. Am apucat să îmi feresc copilul, mi-am băgat mâna stângă şi el m-a lovit un mână. Apoi l-au prins câţiva prieteni de-ai lui. Arbitrul a chemat echipele la mijlocul terenului şi a încheiat meciul şi a dat 3-0 pentru jucătorii de la Buza”, a dezvăluit un spectator, potrivit stiridecluj.ro.

Ce secret ascunde Adrian Rus
Ce secret ascunde Adrian Rus

Au anulat petrecerea de nuntă din cauza pandemiei

Vlăduța Lupău și Adrian Rus au făcut cununia și ceremonia religioasă în anul 2019. În primăvara anului trecut, cei doi ar fi trebuit să organizeze petrecerea de nuntă, dar aceasta nu a mai avut loc din cauza pandemiei.

„Inițial, nu credeam să o să fie cazul, însă, după cum știm, nu pot face petrecere cu 8 oameni ”, a scris cântăreața pe Instagram.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...