Transformarea uimitoare prin care a trecut Kim Basinger. Este de nerecunoscut din cauza operaţiilor estetice

Stan Filon 14.12.2021, 13:15

Kim Basinger este una dintre cele mai cunoscute actrițe de la Hollywood. Filmele sale au ajuns de fiecare dată în top, iar frumusețea actriței i-a adus complimente peste complimente, dar și titluri oficiale. A fost „Miss Georgia”, iar cariera sa a fost pe o pantă ascendentă ani la rând. Anii au trecut însă, iar femeia la care toți bărbații din lume suspinau a împlinit recent 68 de ani. Actrița face însă tot ce poate pentru a arăta la fel de bine, dar gurile rele spun că a cam exagerat cu operațiile estetice.

Actrița Kim Basinger, schimbată total

Actrița Kim Basinger a rămas în istoria cinematofrafiei mondiale pentru rolurile pe care le-a interpretat, când bărbații din toată lumea sorbeau imaginile cu ea. Anii au trecut, iar actrița a început să recurgă din ce în de mai des la operații estetice. Unii spun că a cam exagerat. în ultima perioadă, deoarece parcă nici nu mai amintește de actrița din anii 90. Poate din acest motiv, actrița a început să fie foarte retrasă și să evite aparițiile în public. S-a retras ușor din lumina reflectoarelor și se ocupă mai mult de viața privată.

Potrivit tvmania.ro, Kim Basinger ar fi apelat până în prezent la facelifting, blefaroplastie și injecții cu botox. Din această cauză, actrița pare să nu mai aibă expresii faciale. Nici nu se mai vede exact când actrița râde sau este supărată. Presa a scris la un moment dat că această manie de a-și face fel și fel de modificări la nivelul feței, ar fi dobândit-o de la fostul ei partener din filmul „9 1/2 Weeks”, Mickey Rourke, și el un mare pasionat de operații estetice. 

Actrita Kim Basinger, schimbata total
Actrita Kim Basinger, schimbata total

A fost Miss Georgia

Înainte de a deveni actriță, Kim Basinger a fost aleasă „Miss Georgia”, iar de-atunci, cariera sa a explodat pur și simplu. A fost fotomodel la New York, iar contractele au început să curgă. Kim a început apoi să studieze artele dramatice, devenind ulterior una dintre cele mai cunoscute actrițe de la Hollywood. Printre filmele de succes în care a jucat se numără și următoarele: „Never say never again”, „The man who loved woman”, „8 Mile” și „L.A. Confidential”, care i-a adus actriței Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar.

Mariajul cu Alec Baldwin i-a crescut și mai mult popularitatea. Cele două vedeta au fost căsătorite din anul 1993, până în anul 2002, când au divorțat. În urma mariajului s-a născut Ireland Baldwin.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...