Traian Băsescu, implicat într-un accident în Capitală. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte

Traian Băsescu, implicat într-un accident în Capitală. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte

Accident rutier în care e implicat Traian Băsescu. Surse oficiale au confirmat faptul că o autospecială de poliție a lovit ușor un autoturism care nu a respectat regimul prioritar de deplasare al autoturismului prezidențial. Evenimentul rutier s-a întâmplat azi-dimineață, la ieșirea dinspre pasajul Lujerului.

Ce s-a întâmplat cu Traian Băsescu

Se pare că, în ciuda semnalelor luminoase și sonore, autoturismul implicat în accident nu a respectat regimul prioritar de deplasare al autoturismului-antemergător din coloana prezidențială. Potrivit comunicatului Poliției, autospeciala se afla în misiune.

“În această dimineață, în jurul orei 10.45, o autospecială de poliție a lovit ușor un auto ce nu a respectat regimul prioritar de deplasare al autoturismului ce avea semnalele luminoase și acustice în funcțiune. Nu a fost rănită nicio persoană. Autospeciala de poliție se afla în misiune. Cercetările sunt efectuate de către Brigada Rutieră – Serviciul Accidente Ușoare”, se arată în comunicatul Poliției.

Traian Băsescu nu se afla în mașină în momentul coliziunii. Nimeni nu a fost rănit.

Accidentul rutier nu s-a soldat cu victime și a fost, de altfel, minor ca anvergură

Accidentul rutier nu s-a soldat cu victime și a fost, de altfel, minor ca anvergură

“Amintirile…”

În 2008, de altfel, în timpul primului mandat de președinte, Traian Băsescu a fost implicat într-un accident în București, pe Bulevardul Elisabeta. Atunci, fostul președinte se afla chiar la volan și conducea un Wolkswagen Gold, proprietatea Serviciului de protecție și Pază (SPP).

Fostul președinte tamponase ușor o mașină care se deplasa în fața sa. A anunțat accidentul la Poliție și a plătit amenda. La testarea cu aparatul etilotest, fostul președinte Băsescu a ieșit negativ. A fost sancționat, totuși, cu trei puncte penalizare.

“Treceam prin fața Primăriei și amintirile…”, a explicat Băsescu. Din cauza lor nu frânase la timp.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI