Un copil de 4 ani s-a înecat în piscina din curtea casei. Mama acestuia a fost găsită spânzurată câteva ore mai târziu

Elena Avramescu 29.09.2022, 06:53
Un copil de 4 ani s-a înecat în piscina din curtea casei. Mama acestuia a fost găsită spânzurată câteva ore mai târziu

Sfârșit tragic pentru un copil de 4 ani, din oralul Găești, Dâmbovița, care s-a înecat, miercuri, în piscina din curte, în timp ce se afla în îngrijirea mamei. Imediat după producerea accidentului nefericit, mama acestuia a fugit de acasă, fiind extrem de tulburată, iar ăn aceste momente este căutată de familie şi de poliţişti, a notat IPJ Dâmboviţa.

Moarte tragică pentru un copil de 4 ani

UPDATE 9:30. Mama copilului de 4 ani, găsit înecat miercuri într-o piscină din curtea casei, a fost găsită joi dimineață spânzurată într-un copac. Polițiștii au declarat că aceasta ar fi fugit de acasă după ce s-a găsit corpul copilului în piscină.

Știre inițială

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au fost sesizaţi, prin 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că un copil s-a înecat. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde, din primele verificări, au constatat că un minor de 4 ani, care se afla în grija mamei, ar fi căzut într-o piscină situată în curtea locuinţei.

Din nefericire, a fost declarat decesul copilului, cadavrul fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei”, precizează IPJ Dâmboviţa.

După ce a fost declarat decesul copilului, trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru a se efectua necropsia. Acolo s-a constatat că pe trupul copilului nu existau semne de violență. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Copil de 2 ani, gasit fara suflare in albia unui rau
Copil inecat in piscina casei

Când mama a văzut că manevrele de resuscitare nu dau niciun rezultat, a decis să părăsească imobilului pe jos, fără telefon mobil asupra ei, mergând cel mai probabil către câmpul din apropiere, fiind vizibil într-o stare puternică de tulburare emoțională.

„Întrucât ulterior producerii evenimentului, mama copilului a părăsit locul respectiv, aflându-se într-o stare de tulburare emoțională, la acest moment, sunt efectuate activități de căutare a acesteia”, informează Poliția Dâmbovița.

În căutarea femeii au fost angrenaţi poliţişti, jandarmi, pompieri, dar şi voluntari.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...