Tradiția de zeci de ani a reginei Elisabeta a II-a ar putea fi desființată. Decizia Camillei va cântări enorm, e o schimbare uriașă pentru monarhie

Ioana Bucur 01.10.2022, 17:50
Tradiția de zeci de ani a reginei Elisabeta a II-a ar putea fi desființată. Decizia Camillei va cântări enorm, e o schimbare uriașă pentru monarhie

Încoronarea unui nou suveran în Regatul Unit nu înseamnă doar începutul unui alt capitol în monarhia britanică, dar și o viziune diferită asupra viitorului familiei regale. O tradiție de zeci de ani a reginei Elisabeta a II-a ar putea fi desființată. Decizia Camillei va cântări enorm.

Camilla ar putea desființa o tradiție de zeci de ani a reginei Elisabeta a II-a

Odată cu moartea reginei Elisabeta a II-a, fiul ei – acum regele Charles al III-lea – a urcat pe tron, iar soția sa, Camilla, a devenit regina consoartă, așa cum și-a dorit fostul monarh.

„Când va veni momentul ca fiul meu, Charles, să devină rege, știu că veți oferi lui și soției sale, Camilla, același sprijin pe care mi l-ați acordat mie. Dorința mea sinceră este ca, atunci când va veni acel moment, Camilla să fie cunoscută sub numele de Queen Consort, ea își va continua propriul serviciu loial”, a transmis Elisabeta a II-a într-o declarație ce a marcat Jubileul său de Platină.

După moartea suveranei, mulți s-au întrebat cum se va descurca soția regelui în acest nou rol pe care l-a primit. Biograful regal Gyles Brandreth consideră că, la fel cum Prințul Philip a fost „puterea și răbdarea” Reginei Elisabeta, Camilla va avea același rol pentru Charles.

De fapt, în timpul unui prânz pentru a sărbători cea de-a 75-a aniversare, Camilla a ținut un toast în care a invocat filosofia regretatului duce de Edinburgh de a „spune puține și a face multe”.

Tradiția de zeci de ani a reginei Elisabeta a II-a ar putea fi desființată. Decizia Camillei va cântări enorm, e o schimbare uriașă pentru monarhie
Regele Charles si Camilla

Noua viziune a lui Charles al III-lea

O modalitate prin care Camilla l-ar putea sprijini pe Charles al III-lea în timpul domniei sale este legată de viziunea acestuia cu privire la o monarhie restrânsă. În acest context, au apărut unele zvonuri ce susțin că o tradiție de zeci de ani a Reginel Elisabeta a II-a ar putea fi desființată.

Dorința lui Charles de a reduce cheltuielile ar putea însemna ca soția sa să renunțe la o tradiție îndrăgită de fostul monarh: doamnele de serviciu.

În cele șapte decenii pe tronul Regatului Unit, Elisabeta a II-a a avut mereu un grup de domnișoare care să o ajute cu orice, de la alegerea florilor pentru evenimente și efectuarea de comisioane până la gestionarea sarcinilor administrative până la asistarea cu garderoba reginei.

Aceste femei provin din familii bogate și nu sunt plătite pentru serviciile lor.

Înainte de moarte, Regina Elisabeta a avut patru doamne de serviciu: Dame Mary Morrison, Lady Elizabeth Leeming, Susan Rhodes Dame Annabel Whitehead și Lady Susan Hussey. Două dintre doamnele ei de serviciu – Fortune FitzRoy, ducesa de Grafton și Lady Farnham — au murit în decembrie 2021.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...