Toți elevii din România, testați pe bază de salivă în școli. Ministrul Cîmpeanu, anunț major în valul 4

Cătălina Burghelea 16.11.2021, 06:13
Toți elevii din România, testați pe bază de salivă în școli. Ministrul Cîmpeanu, anunț major în valul 4

Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a dezvăluit că toți elevii din România vor fi testați pe bază de salivă în școli, indiferent dacă sunt sau nu sunt vaccinaţi anti-Covid-19. Politicianul a spus și de când începe această procedură în unitățile de învățământ.

Elevii din România, testați anti-Covid pe bază de salivă în școli

Ministrul Sorin Cîmpeanu a făcut un anunț major, luni seara. Acesta a declarat că testele Covid-19 pe bază de salivă, non-invazive, pentru elevi trebuie să ajungă în şcoli în curând. Important de știut este faptul că toți elevii români vor fi testați pe bază de salivă în școli, indiferent dacă sunt sau nu sunt imunizați împotriva noului coronavirus. În acest fel, ministrul interimar al Educației speră să reducă riscul de infectare cu Sars-Cov-2 în școli.

Sorin Cîmpeanu a făcut anunțul

Ministrul interimar al Educaţiei a spus că testele Covid-19 pe bază de salivă, non-invazive, pentru elevi, vor ajunge zilele următoare, până la începutul săptămânii viitoare, în școlile din România.

Când ar putea fi prima zi de testare

Joia viitoare ar putea fi prima zi de testare a elevilor în școli, a mărturisit ministrul Sorin Cîmpeanu. Potrivit acestuia, s-au solicitat Ministerului Sănătăţii clarificări referitoare la procedura de lucru privind realizarea testelor de salivă pentru elevii și preșcolarii români.

„S-au semnat vineri contractele subsecvente, după ce la începutul săptămânii trecute s-au semnat acordurile cadru pentru cele trei loturi. Contractele subsecvente sunt semnate, cei care au câştigat licitaţia au la dispoziţie între una şi cinci zile pentru a depune scrisorile de garanţie bancară. Nu ai controlul dacă o să depună într-o zi sau în cinci zile.

Dacă depun, de exemplu, mâine, poimâine contractul începe să se execute. Termenul de livrare pentru lotul 1 este între una şi cinci zile. Deci, le putem avea miercuri, le putem avea joi, le putem avea vineri, le putem avea săptămâna viitoare, luni”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Digi24.

Sorin Cîmpeanu, despre testarea covid în şcoli. Cum se va face şi cine plăteşte pentru ea

Ministrul interimar al Educaţiei, anunț mult așteptat de părinți

Ministrul interimar al Educaţiei se aşteaptă ca testele Covid pe bază de salivă să sosească până la finalul săptămânii în curs.

„Aşteptarea mea este, aşa cum am primit informaţia, la finalul acestei săptămâni. Dar, se poate foarte bine să fie şi luni, marţi, la începutul săptămânii viitoare”, a menţionat Sorin Cîmpeanu.

Diferențiere între copiii de grădiniță și cei din învățământul primar

Politicianul PNL a precizat că toţi elevii urmează să fie testaţi, indiferent dacă sunt sau nu sunt vaccinaţi anti-Covid. Acesta a mai spus că se gândește la o diferențiere între copiii de grădiniță, eventual și cei din învățământul primar care să se testeze anti-coronavirus.

„Într-un alt regim, diferit față de elevii de liceu, capabili să-și autoadministreze mai ușor testele. Am mizat foarte mult și pe înțelegerea colegilor cadre didactice și sunt convins că marea majoritate înțeleg să sprijine”, a explicat ministrul interimar.

Ce i-a spus Raed Arafat

Sorin Cîmpeanu a adăugat că a primit asigurări de la secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, că din momentul în care furnizorii livrează testele de salivă în maximum 24 de ore vor ajunge în școli, ceea ce înseamnă că cel mai probabil joia viitoare ar putea fi prima zi de testare.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cătălina Burghelea
Este redactor Playtech. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a masterului în Marketing Online din cadrul ASE, Catalina Burghelea s-a alaturat echipei de stiri de...