Toți clienții Lidl și Kaufland vor primi acest tip de bon după cumpărături. Se întâmplă chiar din martie

Ana Anitoiu / 02.03.2021, 17:44
Toți clienții Lidl și Kaufland vor primi acest tip de bon după cumpărături. Se întâmplă chiar din martie

Toți clienții Lidl și Kaufland vor primi un nou tip de bon după cumpărături, începând din luna martie, după cum a anunțat gigantul german Schwarz, proprietarul celor două lanțuri de magazine. Impactul va fi uriaș la un an de la această schimbare.

Ce tip de bon de cumpărături vor primi clienții Lidl și Kaufland

Astfel, începând din luna martie, clienții magazinelor Lidl și Kaufland vor primi un bon de cumpărături “mai rezistent și mai prietenos cu mediul”. Acesta va fi făcut din hârtie termică albastră fabricată fără coloranți chimici, certificată FSC, provenind din “silvicultură sustenabilă”.

Noul tip de bon este rezistent la apă, grăsimi și lumină solară, astfel că nu își pierde lizibilitatea sau celelalte proprietăți fizice odată cu trecerea timpului. Cei care vor dori să recicleze bonul o vor putea face, alături de alte deșeuri din hârtie.

Toti clientii Lidl si Kaufland vor primi acest tip de bon dupa cumparaturi. Se intampla chiar din martie
Un nou tip de bon la Kaufland

Ce impact va avea schimbarea bonului de cumpărături de la Lidl și Kaufland

De asemenea, odată cu trecerea la un nou tip de bon de cumpărături pentru clienții magazinelor Lidl și Kaufland este optimizat și ambalajul rolelor de hârtie dedicate caselor de marcat. Mai exact, s-a renunțat la utilizarea plasticului în scopul grupării rolelor.

Aceste schimbări referitoare la bonul de cumpărături și la eliminarea plasticului folosit pentru gruparea rolelor de hârtie fac parte din strategia ”REset Plastic” a Grupului Schwarz, prin economisirea a 30 de tone de plastic, în fiecare an, la nivelul întregului gigant.

Bani în plus pentru angajații Lidl, de la 1 martie

Retailerul german Lidl a decis să crească salariile angajaților, de la data de 1 martie, astfel încât cel mai mic venit brut al unui vânzător să ajungă la peste 4.400 de lei, adică 2.700 de lei net. Această sumă include salariul, tichetele de masă, primele anuale de Paşte şi de Crăciun, dar şi alte tipuri de bonusuri şi sporuri.

Mai exact, este vorba despre o majorare de 200 de lei a salariului net, față de cea ce a fost făcută anul trecut, tot la data de 1 martie. Atunci, salariile au fost mărite la aproximativ 2.500 lei net pe lună. După noua creștere salarială, venitul mediu brut al unui vânzător care a fost angajat în urmă cu patru ani la Lidl a ajuns la cel puţin 5.100 de lei.

Lidl închide o activitate în România

Recent, Lidl a anunțat că închide o activitate în România, începând cu data de 1 martie 2021. Este vorba despre Lidl Tour, magazinul online de vacanțe al companiei germane, ce își va încheia serviciile oferite românilor. Această hotărâre a fost luată din cauza efectelor pe care le-au avut asupra industriei restricțiile ce au fost impuse de autorități în contextul pandemiei de coronavirus.

”Începând cu 1 martie 2021, ca urmare a contextului global actual nefavorabil călătoriilor, Lidl Tour îşi va înceta activitatea în România. Toţi cei care au achiziţionat servicii prin Lidl Tour valabile după 1 martie se vor putea bucura în continuare de acestea, conform contractelor individuale încheiate cu partenerii noştri. Mai mult, partenerii depun eforturi pentru a le oferi turiştilor condiţii sigure de călătorie”, au anunțat reprezentanţii companiei.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI