Topul Miliardarilor Forbes 2022. Cine este cel mai bogat român și ce avere impresionantă are

Ana Anitoiu 07.04.2022, 17:57
Topul Miliardarilor Forbes 2022. Cine este cel mai bogat român și ce avere impresionantă are

Topul Miliardarilor Forbes 2022 include șase persoane din România. Cel mai bogat român are o avere impresionantă și îl depășește cu mult pe fostul jucător de tenis Ion Țiriac. Miliardarul a povestit la un moment dat că pe vremea când avea 20 de ani era foarte sărac și a dezvăluit pe ce trebuie să-și cheltuie banii cei care vor să ajungă să trăiască mai bine.

Nume noi în topul miliardarilor Forbes. Din ce țări sunt cei mai mulți dintre ei

Topul Miliardarilor Forbes 2022 include 236 de nume noi, din 34 de țări. Printre „noii sosiți” în clasament se numără cântăreața Rihanna și regizorul Sir Peter Jackson. Elon Musk continuă să fie cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la 219 miliarde de dolari.

China este statul din care sunt cei mai mulți dintre ei, mai exact 62, printre care se numără și profesorul de inginerie Tang Xiao’ou. Compania sa de inteligență artificială, SenseTime, obține aproximativ jumătate din venituri de la Partidul Comunist Chinez.

Statele Unite ale Americii ocupă locul doi pe podiumul țărilor cu cei mai mulți noi miliardari, cu 50 de persoane. Printre acestea se numără Scott Shleifer, cofondator al diviziei de capital privat a fondului de acoperire Tiger Global Management, precum și Gary Wang, cofondator și director de tehnologie al bursei de criptomonede FTX, cu sediul în Bahamas. Locul trei este deținut de India, cu 29 de noi miliardari în dolari.

Topul Miliardarilor Forbes 2022. Cine este cel mai bogat roman
Daniel Dines

Șase români, în topul Miliardarilor Forbes 2022. Cine este cel mai bogat om din România

Topul miliardarilor din acest an întocmit de Forbes, care a precizat că numărul lor a scăzut cu 87 față de cel din anul 2021, ajungând la 2.668, include și șase români. Celor deja existenți li s-au alăturat frații Dragoș Pavăl și Adrian Pavăl, fondatorii Dedeman, precum și Ion Stoica și Mihai Zaharia, cofondatorii companiei de software Databricks.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Frații Pavăl ocupă locurile 1.929 și 2.578 în clasament. Dragoș Pavăl are o avere estimată la 1,5 miliarde de dolari, în timp ce averea lui Adrian Pavăl este estimată la un miliard. Cu o avere estimată la 1,6 miliarde de dolari, fostul jucător de tenis Ion Țiriac ocupă locul 1.818 în top și îl împarte cu Ion Stoica și Mihai Zaharia.

Însă, cel mai bogat român, după cum arată topul miliardarilor întocmit de Forbes pentru acest an, este Daniel Dines, cofondator al UiPath, companie globală de software care dezvoltă o platformă pentru automatizarea proceselor robotizate. Averea lui este estimată la 2,9 miliarde de dolari. Ocupă locul 1.053 în clasament.

Pe ce crede cel mai bogat român că merită să fie cheltuiți banii

Daniel Dines, în vârstă de 50 de ani, a povestit că a fost foarte sărac atunci când avea 20 de ani. Ulterior, când a ajuns la Microsoft, a trăit ca un american din clasa mijlocie, după care s-a întors în România și a trăit cu 2.000 de euro pe lună, în următorii zece ani din viața lui.

„Nu merită să te chinui toată viața pentru a avea bani, dacă vrei o vacanță mai frumoasă, acesta este cel mai stupid lucru din lume. Am descoperit că cel mai bun lucru pe care banii îl pot cumpăra în această lume și nu sunt obiecte. Îmi plac hainele ieftine sport. Cele mai bune lucruri sunt mentoratul și sfaturile din partea unor oameni grozavi.”, a spus cel mai bogat român.

Daniel Dines a mai spus că cel mai bun lucru pe care îl aduc banii este accesul la cei mai buni chirurgi, avocați și antrenori de tenis. De altfel, el a precizat că vrea să doneze cea mai mare parte a averii sale. În urmă cu trei ani, compania UiPath a înființat o fundație ce este dedicată copiilor săraci din România.

Totuși, Daniel Dines a recunoscut că îi plac mâncarea bună, vinul bun sau whisky-ul. Preferata lui este friptura de vită Kobe, al cărei preț este de câteva sute de lei pe kilogram. Însă, îi mai place să mănânce și sushi cu whisky Macallan, al cărui preț pornește de la aproximativ 300 de lei și poate ajunge și la câteva mii de lei.

Chiar dacă acum își permite tot luxul pe care și-l dorește, Daniel Dines a spus că cea mai fericită perioadă din viața lui a fost copilăria sa petrecută într-un sat mic din România comunistă, când juca fotbal și tenis și mergea să înoate.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...