Top cele mai penibile și grosolane întâmplări publice ale Gabrielei Firea

Top cele mai penibile si grosolane intamplari publice ale Gabrielei Firea

De-a lungul timpului, Gabriela Firea a avut parte de mai multe momente penibile, pe care nu le-a uitat nici pânâ-n ziua de astăzi. Fie că a spus ceva nepotrivit sau că a fost huduită pe stadion, Gabriela Firea a avut parte de clipe pe care nu o să le uite prea curând.

Top cele mai penibile și grosolane întâmplări publice ale Gabrielei Firea

Interviul cu Mihai Gâdea, o minciună gogonată

În 2018, Gâdea a făcut o emisiune numai cu fosta lui colegă, Gabriela Firea. Bine, emisiune este mult spus, a fost mai degrabă o odă, o rugăciune închinată primarului general. Ce a urmat este de ordinul penibilului și a fost taxat dur de telespectatori în mediul online. Astfel, Gâdea a stat minute întregi în Primăria Capitalei, explicând faptul că se află acolo icognito, fără să o anunțe pe Firea, și că va intra peste ea în birou inopinant, ca să vadă ce face exact doar primar. Zis și făcut. A intrat în birou, nevasta lui Pandele a părut mirată și s-a pupat de mama focului cu Gâdea. Numai că, surpriză. Tocmai când mărturisea cât de surprinsă este și cât de plăcut impresionată este de prezența colegului în biroul de unde conduce Bucureștiul. Numai că, surpriză. Camera de luat vederi a surprins și lavaliera pe care aceasta o avea prinsă de rochie, ceea ce a demonstrat, în mod cert, că totul a fost o regie, care a avut ca scot mintirea poporului cu televizorul.

Șlagăr reinterpretat în ritmuri de manele

În 2012, Gabriela Firea a apărut la televizor, alături de soțul ei, Florentin Pandele. Pe atunci, actualul primar al Capitalei îi cânta soțului său “Vagabontul vieții mele”, interpretată de maestrul Gheorghe Dinică. Numai că, fosta jurnalistă nu a “prins” chiar ritmul original, iar reinterpretarea a fost una puțin…manelistică. Internauții au taxat-o dur pe atunci, iar înregistrarea cu pricina a fost luni la rând motiv de bășcălie în rândul cetățenilor.

Televiziunea lui Florentin Pandele, sanctionata dupa emisiunea cu sotia sa, Gabriela Firea

Televiziunea lui Florentin Pandele, sanctionata dupa emisiunea cu sotia sa, Gabriela Firea

Huidută de zeci de mii de oameni, a plecat de pe Național Arena

Tot în 2018, Gabriela Firea a organizat pe Național Arena un eveniment prin care i-a înmânat Simonei Halep cheia orașului, într-un gest simbolic de recunoaștere a meritelor tensmenei, imediat după câștigarea Roland Garros-ului, primul trofeu de Grand Slam câștigat de aceasta.Simona a fost așteptată pe stadion de aproapr 30.000 de persoane, care au început să huiduie frenetic în momentul în care Gabriela Firea și-a început discursul. Ea a părăsit imediat gazonul, moment în care huiduielile s-au intensificat.

L-a făcut pe Cornel Dinu stelist!

În 2019, Gabriela Firea i-a oferit lui Cornel Dinu titlul de Cetățean de onoare al municipiului București. Numai că în referatul de înaintare, ea a scris că acesta a fost antrenor la Steaua București. Primarul a prezentat propunerea în fața Consiliului General, iar momentul a stârnit hohote de râs. Nu în fiecare zi, o legendă a clubului Dinamo este făcut…stelist.

A spus că Iohannis nu poate fi președinte pentru că nu are copii!

În 2014, Gabriela Firea a fost purtător de cuvânt al campaniei prezidențiale a PSD și l-a susținut cu toată puterea pe Victor Ponta, în cursa nebună  împotriva lui Iohannis, câștigată, în mod neașteptat, de Iohannis. Însă, nu înainte ca Firea să facă o gafă monumentală: “În toate statele civilizate, cei care doresc să ajungă președinți provin din familii complete, sunt căsătoriți, au copii, au nepoți, au trecut prin toate etapele vieții”. Declarația acesteia a fost aspru criticată de nenumărate asocații pentru protecția omului, dar și de simpli cetățeni.

Gafă uriașă de Ziua Drapelului

Tot în 2018, Gabriela Firea a reușit să comită o gafă monumentală de Ziua Drapelului. Într-o postare pe Facebook, Primarul Capitalei îi îndemna pe cetățeni să respecte drapelui, ba chiar cita un vers din imnul României, Numai că versul nu era din “Deșteaptă-te Române”, așa cum ar fi fost normal, ci din vechiul imn de pe vremea comunismului :”Trei culori”. Internauții au taxat-o imediat prin sute de mesaje la postare, însă acestea au fost imediat șterse de echipa de comunicare a edilului. La câteva minute a fost ștearsă și postarea.

S-a prezentat drept “ Primarul general al României”

În urmă cu doi ani, Gabriela Firea a ținut un discut la deschiderea conferinței internaționale “Conecting Through Innovation”, organizată de europarlamentarul Claudia Țapareș, în colaborare cu Ministerul Economiei și Parlamentul României. În cadrul conferinței, Primarul Capitalei s-a prezentat ca fiind primarul general al României. Și nu a fost o simplă gafă, dacă ținem cont de faptul că Firea a repetat titulatura și nu a încercat în nicio secundă să își îndrepte greșeala:

În calitate de primar general al României, le transmit și eu invitaților noștri speciali un bun venit la București, un bun venit în România, o capitală pe care ne-o dorim cu toții să devină un model de conectivitate, un model de susținere a afacerilor, un model de siguranță a cetățenilor și a turiștilor și ceea ce cred că am dovedit, un model de bune practici europene și naționale, de asemenea și un oraș al oamenilor calzi, primitori, dornici întotdeauna să fie prietenoși și să lege noi legături și noi prietenii”, a declarat aceasta.

Moment penibil la Primăria din Madrid

În 2018, primăria din București a semnat un acord de colaborare cu primăria din Madrid, chiar în Spania, acolo unde Gabriela Firea a mers cu o delegație de 21 de persoane, lucru care a surprins într-un mode neplacut oficialitățile spaniole. Mai mult, în cadrul evenimentului oficial, Primarul Bucureștiului i-a dăruit omologului său o vază, însă au fost nevoie de 5 oameni și 5 minute pentru a putea desface cadoul: “Vaza era învelită „în două rânduri de hârtie, care acoperea o cutie urâtă de carton, murdară și lipită cu bucăți de bandă adezivă”, mărturisea jurnalistul Felix Damian, prezent la eveniment.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI