Timișoara: Sală Polivalentă și un nou stadion, finalizate în 2024

Elena Avramescu, Diana Timișoreanu 09.02.2021, 13:42
Timișoara: Sală Polivalentă și un nou stadion, finalizate în 2024

Sală Polivalentă și un nou stadion în Timișoara. Veste bună pentru timișoreni, care în câțiva ani se vor bucura de o nouă Sală Polivalentă, dar și de un nou stadion, mult așteptat. Din păcate, acestea nu o să fie gata până în 2024, cel puțin, după cum a informat primarul Dominic Fritz, după ce a vizitat Bucureștiul la finalul săptămânii trecute.

Sală Polivalentă și un nou stadion în Timișoara

Se pare că Dominic Fritz a discutat deja cu Alin Nica, șeful CJ Timiș, fiind  instituția care are în administrare Stadionul Dan Păltinișanu și se ocupă de proiectul noului stadion, despre o reducere a devizului de lucrări, care e mult prea mare în acest moment. Astfel că, în acest moment, nicio finanțare nu este sigură în acest moment, iar oficialii timișoreni vor trebui să reușească ca orașul și județul să nu fie din nou lăsate deoparte atunci când vine vorba despre asemenea investiții importante.

Am discutat cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, pentru că el este CNI și m-a asigurat că se continuă proiectarea. Continuăm licitația și la sala polivalentă. Deja în derulare este această bază sportivă lângă zona Heaven. Chiar dacă finalizăm proiectarea anul acesta, aceasta nu înseamnă că la anulvom primi finanțare de aproape 100 de milioane de euro pentru acest stadion. Trebuie să luptăm în continuare, dar și acum, în timpul proiectării, trebuie să vedem ce este viabil, de fapt, și dacă nu o variantă la un preț un pic mai scăzut nu ar fi mai realistă.

Mai ales că noi va trebui să și susținem aceste obiecte, aceste imobile, iar o sală polivalentă și un asemenea stadion au costuri uriașe de mentenanță și trebuie să ne gândim și la aceasta. Bineînțeles, va trebui să găsim un partener care va gestiona stadionul și sala polivalentă pentru un profit. Pentru că noi, ca și oraș, și nici consiliul județean nu o să avem bani să susținem investiții atât de mari pe termen lung, a spus Dominic Fritz, la o emisiune la Radio Timișoara.

Sala Polivalenta si un nou stadion
Sala Polivalenta noua in Timisoara

Momentan, ambele proiecte sunt la stadiul de hârtii, mai ales stadionul. Însă dacă finanțările vor veni, atunci putem să vorbim despre o eventuală finalizare a lucrărilor în 2024. Primarul Fritz a mărturisit că, până atunci, trebuie discutat de modificarea proiectului stadionului, pentru că acum costă o sută de milioane de euro, ceea ce este enorm.

La stadion s-a finalizat licitația și acum suntem în faza de proiectare, iar la sala polivalentă este o licitație contestată, dar avansăm. Important este să punem presiune pe guvern să se finanțeze aceste obiective, pentru că nu o să putem să le plătim din bugetul local. Dacă merge înainte și este și finanțat, cu mult noroc în 2024 putem să deschidem noul stadion și noua sală polivalentă, a mai spus Dominic Fritz, la Radio Timișoara.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...