Ţi-l aminteşti pe Florin Birică, partenerul Andrei de la „Dansez pentru tine”? Ce meserie are acum primul câştigător al emisiunii

Iancu Andreea, Ana Ionescu 20.11.2021, 08:08

Anul 2006 a devenit pentru Florin Birică, partenerul Andrei de la Dansez pentru tine, unul memorabil. Tânărul devenea atunci primul câștigător al show-ului de la Pro TV și reușea să câștige marele premiu având-o drept parteneră pe Andra Măruță. De acum 15 ani și până în prezent, Florin Birică a trecut prin mai multe schimbări, însă viața l-a adus din nou în fața Andrei. Puțini știu ce meserie are acum Florin Birică și care a fost contextul în care a revăzut-o pe frumoasa artistă.

Ce meserie are acum Florin Birică, partenerul Andrei de la Dansez pentru tine

Una dintre cele mai apreciate și longevive emisiuni de dans de la Pro TV reușea să îi țină pe telespectatori cu ochii pe micile ecrane și cu sufletul aproape de perechile din concurs. În urmă cu 15 ani, Florin Birică și partenera sa, Andra, reușeau să câștige competiția Dansez pentru tine, concurentul obținând marele premiu, în valoare de 60.000 de euro. Puțini știu însă ce s-a mai întâmplat cu tânărul și ce meserie are acum partenerul Andrei.

După câștigarea trofeului, Florin Birică, originar din Iași, a investit toți banii câștigați într-un apartament în orașul său natal. Acolo, tânărul a ales să locuiască împreună cu partenera sa, însă relația celor doi s-a stricat atunci când femeia l-a părăsit pentru a pleca la muncă în Italia. Până în ianuarie 2017, Florin Birică a lucrat ca educator la Direcţia Generală De Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, iar în prezent este membru al Filarmonicii Moldova din oraşul natal.

Ce meserie are acum Florin Birică, partenerul Andrei de la Dansez pentru tine
Andra și Florin Birică la Dansez pentru tine

Bărbatul a revăzut-o pe Andra la Românii au talent

Pașii l-au purtat însă înapoi în fața camerelor de filmare, ocazie cu care Florin Birică și Andra s-au revăzut după ani buni. Câștigătorul primului sezon al show-ului Dansez pentru tine a revenit la Pro TV însă la o emisiune distinctă. El a participat în 2019 la Românii au talent, alături de corul Aletheia din Iași.

Jurata de la Românii au talent l-a recunoscut imediat pe fostul său partener de dans și și-a exprimat bucuria și emoția de a-l reîntâlni. Andra a povestit cu entuziasm faptul că a învățat să danseze datorită lui Florin Birică și l-a felicitat totodată pentru talentul muzical dezvăluit pe scenă.

Mă bucur că ţi-ai găsit locul într-un grup atât de talentat şi că faci treaba asta. Vă felicit pe toţi, a sunat foarte bine, i-a transmis aceasta.

În urmă cu un an de zile, în 2020, Andra și Florin Birică s-au revăzut la un concert în Iași, iar momentul a fost imortalizat de către fostul partener al juratei, care a și postat fotografia alături de artistă pe contul său de socializare.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...