Cum se vrea Teodorovici mediator între firme și Fisc

Alexandru Ioanid 22.03.2019, 11:16
Cum se vrea Teodorovici mediator între firme și Fisc

Atunci când ai intrat în vizorul inspectorilor de la Fisc, e greu să mai scapi basma curată și nici să umbli prin tribunale nu prea îți convine. Ministrul Finanțelor pretinde că are soluția.

La Ministerul Finanțelor s-a pus de o Ordonanță de Urgență prin care soluționarea contestațiilor depuse, în diverse spețe, de firme nu va mai fi în sarcina ANAF, ci în cea a Ministerului. Instituția condusă de Eugen Teodorovici va prelua, de la 1 iunie, de la ANAF, Direcția Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili  şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice activitatea de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva titlurilor de creanţă, dar și a altor acte emise de Fisc.

Cu alte cuvinte, dacă te-ai trezit cu inspectorii Fiscului pe cap, care ți-au găsit nereguli, dar tu crezi că acel control nu a fost făcut corect, te vei adresa ministrului Finanțelor și nu vei mai contesta măsurile tot la instituția care le-a luat împotriva ta.

Cum explică Teodorovici decizia de a deveni mediator

Ministrul Finanțelor susține că, în acest moment, contestațiile depuse de contribuabili pentru actele emise de ANAF sunt soluționate…tot de ANAF. Eugen Teodorovici crede că se încalcă principiul obiectivității.

„Am spus clar, ca şi politică a ANAF-ului, ne vom concentra, fără să risipim resurse financiare şi umane, şi nu numai pe aceste zone mici unde nu acolo este marea corupţie, asta o dată. Doi la mână, vor fi nişte modificări legate de ANAF în sensul de a aduce la Ministerul de Finanţe anumite activităţi care vor ajuta foarte mult mediul economic, chiar şi această funcţie de mediere. Când o companie are o problemă nu contestă tot la ANAF, e clar că ANAF-ul nu va da un alt punct de vedere decât cel pe care l-a dat iniţial, şi aici Ministerul îşi va asuma să tranşeze într-un fel sau altul această problemă a unui om de afaceri, este o schimbare radicală şi la care s-a ţinut cu ambele mâini, o anumită persoană sau un grup de persoane, pentru că nu vor să dea din mână ce înseamnă putere, asta înseamnă putere pentru sistem”.
Eugen Teodorovici

Totuși, declarațiile ministrului Eugen Teodorovici trebuie privite cu rezerve pentru că, de multe ori, acesta tinde să fie prea îngăduitor. Are și Fiscul bubele lui, multe controale se fac în baza unor interese și cei corecți devin ținte, dar se poate ajunge și în situația în care o companie rău-platnică, sau cu legături sus-puse, să fie amendată sau sancționată și Ministerul Finanțelor să închidă ochii.

Mai ales că Eugen Teodorovici este adeptul amnistiei fiscale, adică ștergerea cu buretele a datoriilor, mai ales când e vorba de companiile de stat. Nu a renunțat la ideea unei amnistii fiscale și, recent, spunea la TVR că ea va veni, mai devreme sau mai târziu.

„Amnistia fiscală vine, curând. Cei care ne urmăresc să nu creadă că pot să nu plătească la stat. Este pentru trecut. Această propunere va fi foarte bine primită de mediul de afaceri. Va fi valabilă și pentru cei care sunt în eșalonări. În aprilie, vreau să o avem în Guvern”.
Eugen Teodorovici



Urmăriți Impact.ro și pe