Tensiuni majore între China și SUA. Beijingul efectuează exerciții militare în jurul Taiwanului

Mihnea Tălău 15.04.2022, 11:29
Tensiuni majore între China și SUA. Beijingul efectuează exerciții militare în jurul Taiwanului

Armata chineză a declarat că a efectuat vineri exerciții militare în jurul Taiwanului, anunță televiziunea de la Beijing. Exercițiile vizează „semnalul greșit” pe care Statele Unite l-au transmis cu privire la Taiwan, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comandamentului Teatrului de Est al Armatei Populare de Eliberare.

„Cei care se joacă cu focul se vor arde singuri”

China a declarat că a efectuat exerciții militare în jurul Taiwanului vineri, în timp ce o delegație a Congresului american a vizitat insula în semn de susținere pentru o democrație colegă, Beijingul acuzându-i pe legislatori că au sporit tensiunile prin călătoria lor „provocatoare”, informează Reuters.

Armata chineză a trimis fregate, bombardiere și avioane de luptă în Marea Chinei de Est și în zona din jurul Taiwanului, a declarat Comandamentul Teatrului Estic al Armatei Populare de Eliberare, într-o declarație publicată în timp ce legislatorii susțineau o conferință de presă la Taipei.

Care este țara care se teme că va fi invadată în timpul crizei din Ucraina
Taiwanul, amenințat de China

„Această operațiune este un răspuns la recenta lansare frecventă de semnale greșite de către Statele Unite în problema Taiwanului”, a precizat aceasta, fără a menționa delegația americană în vizită.

„Acțiunile și trucurile proaste ale SUA sunt complet inutile și foarte periculoase. Cei care se joacă cu focul se vor arde singuri”, a spus acesta.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Tensiunile dintre China și SUA sunt în creștere

Ministerul chinez al Apărării, într-o declarație separată, a declarat că vizita SUA a fost „provocatoare în mod deliberat” și a „condus la o nouă escaladare a tensiunii în Strâmtoarea Taiwan„.

Taiwanul a fost încurajat de sprijinul oferit de SUA de către administrația Biden, care a vorbit în mod repetat despre angajamentul său „solid ca o stâncă” față de insula guvernată în mod democratic. Acest lucru a sporit tensiunile chino-americane.

Invazia Rusiei în Ucraina a pus, de asemenea, Taipei în alertă pentru orice posibile mișcări ale Beijingului de a se folosi de criza ucraineană pentru a face o mișcare pe insulă. Cu toate acestea, guvernul nu a raportat niciun semn că China ar fi pe cale să invadeze.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...