Temperaturi de foc şi vijelii periculoase. Prognoza meteo pentru următoarele săptămâni nu aduce veşti bune

Badea Violeta 22.06.2022, 15:50
Temperaturi de foc şi vijelii periculoase. Prognoza meteo pentru următoarele săptămâni nu aduce veşti bune

Avertisment de ultimă oră pentru români. Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis, de curând, o nouă prognoză, valabilă pentru perioada următoare. Experții avertizează că în țara noastră se vor înregistra temperaturi record în următoarele săptămâni. De asemenea, vijeliile nu vor lipsi din peisaj.

Cum va fi vremea în următoarele săptămâni

Experții de la ANM au anunțat că în România își face apariția un val de aer tropical în perioada următoare. De asemenea, meteorologii au susținut și că sunt șanse mari de vijelii violente.

În Banat, maximele se vor situa între 30 și 33 de grade în zilele de 20, 25, 26 și 27 iunie. După această dată, valorile vor fi de 32 de grade Celsius. Pe timp de noapte, acestea se vor încadra între 14 și 17 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în 22 iunie.

În Crișana, maximele se vor situa între 30 și 32 de grade în zilele de 22 și 23 iunie. Ulterior, temperaturile vor crește cu încă 2 grade. Minimele vor scădea spre 12 grade în data de 22 iunie. Ulterior, acestea vor crește până la 18 grade, în zilele de 26 și 27 iunie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai mare tot în 22 iunie, apoi între 25 -28 iunie.

În Transilvania, temperaturile se vor încadra între 26 și 30 de grade, în intervalul 25 și 26 iunie. Ulterior, media acestora va fi de 30 de grade Minimele se vor situa în jurul valorii de 14 grade, apoi vor scădea spre 8 grade în data de 22 iunie.

Ulterior, media lor va crește treptat până spre 16 grade, în 28 iunie, apoi variațiile vor fi nesemnificative, urmând ca până la sfârșitul intervalului să se atingă 14 grade. Meteorologii anunță că șansele de ploaie vor fi ridicate în 23 iunie, apoi în intervalul 25 iunie – 3 iulie.

Avertisment de canicula in Romania. Vremea se schimba brusc din nou
Temperaturi record in perioada următoare

Ce temperaturi se vor înregistra în Dobrogea, Moldova și Maramureș

În Dobrogea, vremea va fi extrem de călduroasă, iar temperaturile maxime se vor încadra între 26-29 grade Celsius. Cele mai mici valori vor fi în zilele de 22 și 23 iunie.

Minimele vor fi în creștere treptată până în data de 26 iunie, de la valori medii de 16 grade Celsius până spre 19 grade Celsius. După data aceasta vor fi relativ constante. Șansele de averse sunt ridicate în intervalul 23-28 iunie.

În Moldova, maxima va fi de 32 de grade în 22 iunie. Vremea se va menține la fel de caldă până pe data de 26 iunie. Ulterior, temperaturile vor coborâ până la 30 de grade. Minimele se vor încadra între 14 și 16 grade până pe 29 iunie. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în perioada 26 – 30 iunie.

În Maramureș se vor înregistra valori de 26-27 grade Celsius în perioada 22-23 iunie, ulterior vor crește din nou la 31-32 de grade Celsius în perioada 24-26 iunie.

Minimele se vor încadra între 14-16 grade Celsius, ulterior vor scădea și ele până spre 10 grade în data de 22 iunie, urmând ca mai apoi să crească spre valoarea de 16 grade Celsius în data de 26 iunie.

România, lovită de primul val de căldură

„Este posibil ca România să se confrunte cu primul val de căldură din acest an. Primele date la acest moment indică posibilitatea ca începând din data de 20 să vorbim de primele zile cu valori de temperaturi specifice unei zile de caniculă, mai mari de 35 de grade Celsius.

Avansul de aer tropical va aborda și partea de sud și sud-est a Europei, inclusiv zona țării noastre, astfel încât începând din data de 20, apoi progresiv de la o zi la alta, cel puțin până în jurul datei de 25 iunie, să vorbim despre prezența acestui val de aer foarte cald care să aducă pentru zona de vest, sud, sud-est a țării, valori de peste 35 de grade Celsius și în zona țării noastre.

Dacă vrem să comparăm cu anul 2021, ultima decadă a lunii iunie 2021 a adus primul cod roșu de caniculă pentru șapte județe din partea de vest și nord vest a țării”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...