Tatăl lui Jador, adevărul despre accidentarea fiului său la Survivor 2021. “Nu există băiat mai ambiţios” (exclusiv)

Ioana Bucur 09.03.2021, 22:59

Tatăl lui Jador a spus adevărul despre accidentarea fiului său la Survivor 2021. Momente extrem de tensionate în Republica Dominicană. Echipa Faimoșilor ar putea fi la un pas de dezastru. Ce dezvăluire a făcut tatăl concurentului.

Tatăl lui Jador, adevărul despre accidentarea fiului său la Survivor 2021

Jador, unul dintre concurenții pe care mulți îl văd câștigător la Survivor 2021 trece prin momente dificile în Republica Dominicană, după ce a suferit o accidentare la picior. Din România, familia sa privește neputinciosă și speră că artistul își va reveni în scurt timp. Romeo Dumitrache a dezvăluit, în exclusivitate pentru redacția Playtech-Impact, că este îngrijorat pentru fiul său.

Săptămâna trecută, Jador a avut nevoie de câteva zile de îngrijiri medicale, după ce a suferit o accidentare destul de gravă la picior. Potrivit informațiilor ce au venit din Republica Dominicană, cncurentul ar mai avea nevoie de încă trei săptămâni de recuperare. Contactat de reporterii impact.ro, Romeo Dumitrache, tatăl vestitului concurent, și-a manifestat îngrijorarea față de starea de sănătate a fiului său, pe care îl adoră:

„Avem încă sufletul uşor strâns, fiindcă nu ştim în ce situaţie se află. Adică ştim ce mai anunţă în fiecare ediţie moderatorul concursului, dar alte date despre băiatul nostru nu avem. Recunosc că mi-ar prinde bine tare bine să mai vorbim cu el, dar el nu are telefon acolo, din câte ştiu”, a spus tatăl lui Jador.

Tatăl lui Jador, adevărul despre accidentarea fiului său la Survivor 2021
Jador s-a accidentat la Survivor 2021

„Nu există băiat mai ambiţios, ca Jador al meu!”

Cu toate emoțiile, Romeo Dumitrache este convins că fiul său va reveni în competiție și mai puternic.

„Are o problemă serioasă la picior. Dacă ar fi avut la cap, altfel ar fi stat chestiunea. Dar, aşa, vă spun ceea ce deja le-am spus tuturor că fiul meu va reveni, mai puternic, în luptă. Eu cred că se va recupera foarte repede, fiindcă e un tip foarte ambiţios. Nu există băiat mai ambiţios ca Jador al meu! Veţi vedea! Iar dacă stau şi mă gândesc câte situaţii delicate a mai depăşit, cu brio, atunci nu am nicio îndoială când vă spun că tot Jador va fi cel care va face regula şi va rămâne principalul candidat la victorie. Fiul meu îmi seamănă foarte mult din acest punct de vedere. Şi nu o spun ca să mă laud, ci pur şi simplu acesta e purul adevăr. El nu se dă bătut cu una, cu două, şi chiar dacă a luat ceva din fizicul maică-sii, încăpăţânarea şi ambiţia sunt de la mine”, e de părere acelaşi Romeo Dumitrache.

Tatăl lui Jador a dezvăluit care este talismanul norocos al cântărețului

„Jador e născut chiar de Buna Vestire. E un semn care-l va conduce mereu în viaţă şi nu văd niciun motiv pentru care acum lucrurile se vor petrece altfel”. Romeo şi soția lui, Simona Dumitrache, susţin că vor încerca să-i trimită, în Republica Dominicană, un pachet, de ziua lui de naștere, care se apropie cu paşi repezi: ”Nu ştim dacă vom reuşi să-i trimitem ceva, un pachet, care să-i vorbească despre noi, dar vom încerca. În zilele următoare, vom lua legătura şi cu organizatorii. După mine, i-aş trimite mâncare, cum era pe vremuri, în Armată, cum am prins eu”, a mai adăugat Romeo Dumitrache.

Urmăriți Impact.ro și pe