Târgul de Turism 2023. Unde va avea loc și în ce perioadă se desfășoară

Emanuela Pană 27.01.2023, 11:04
Târgul de Turism 2023. Unde va avea loc și în ce perioadă se desfășoară

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară, va avea loc în curând în pavilionul B2 al Centrului Expozițional Romexpo. Companiile sunt invitate la cel mai mare eveniment din industrie unde pot lansa noi produse și servicii, pot întâlni factori de decizie, pot descoperi noi oportunități și pot construi parteneriate de afaceri durabile. Mai multe detalii despre Târgul de Turism 2023, în continuare. 

Când are loc Târgul de Turism 2023, ediția de primăvară? 

Programul expozițional al ROMEXPO pentru anul 2023 se deschide cu Târgul de Turism al României – ediția de primăvară. Evenimentul dedicat atât agențiilor de turism, touroperatorilor, participărilor internaționale și serviciilor turistice, cât și zonelor turistice din România se va desfășura în perioada 23 – 26 februarie 2023, în pavilionul B2 al Centrului Expozițional Romexpo. 

Târgul de Turism 2023, manifestarea reper din industria turismului, promovează oferte turistice inedite din țară și din afară, reunind majoritatea operatorilor din din România. Târgul de Turism, ediția de primăvară, se întinde pe o durată de trei zile, iar companiile înscrise până acum au pregătit reduceri de până la 50% pentru destinațiile populare, dar și promoții speciale la vacanțele de lux.  

Programul Târgului de Turism al României

Târgul de Turism al României, ajuns la ediția cu numărul 47, poate fi vizitat în următoarele intervale orare: 

  • 23 – 25 februarie 2023: în intervalul orar 10:00 – 18:00; 
  • 26 februarie 2023: în intervalul orar 10:00 – 16:00. 

Citește și: Cel mai atractiv sat turistic din lume se află în România. A câștigat premiul Organizației Mondiale a Turismului

De ce să vizitezi Târgul de Turism 2023? 

Iată câteva motive pentru care merită să vizitezi Târgul de Turism al României anul acesta: 

  • Poți profita de ofertele pe care agențiile de turism și touroperatorii le-au pregătit special pentru târg; 
  • Poți descoperi cele mai atractive destinații, atât naționale, cât și internaționale; 
  • Vei întâlni specialiști în domeniu care îți vor oferi recomandări în vederea alegerii vacanței perfecte în funcție de preferințe și de buget; 
  • Poți compara ofertele propuse cu cele promovate prin diferite platforme de rezervare.  

Vezi și: Turismul montan din România, afectat puternic din cauza lipsei zăpezii: „În ultimii 6 ani, în decembrie, nu am avut temperaturi din acestea, cu aşa puţină precipitaţie“

Despre Târgul de Turism al României 

  • La fiecare ediție, expoziția prezintă cele mai noi și interesante oferte turistice, fiind un eveniment adresat agențiilor de turism și touroperatorilor, unităților de cazare și de agrement, precum și prestatorilor de diverse servicii în turism sau autorităților de turism locale, naționale și internaționale; 
  • Târgul de Turism al României contribuie la consolidarea industriei turismului din țara noastră prin promovarea celor mai interesante zone de atracție turistică din România; 
  • Cu un grad de internaționalizare de peste 25%, Târgul de Turism găzduiește aproape la fiecare ediție prezența unor participări oficiale din străinătate, reprezentate de țări precum: Bulgaria, Grecia, Turcia, Republica Moldova, Maroc, Japonia, Palestina, prezentând oferte pentru unele dintre cele mai vizitate obiective de către români; 
  • Târgul de Turism al României reprezintă oportunitatea de a întâlni noi clienți, parteneri de afaceri, clienții actuali și potențiali, lideri de opinie, într-un cadru necesar dialogului de business și într-un mediu profesionist; 
  • Prin organizarea Târgului de Turism al României, ROMEXPO și partenerii săi sprijină si promovează mediul de afaceri din România, susținând astfel companiile și politicile de dezvoltare ale acestora. 

Târgul de Turism al României este organizat în două ediții, una de primăvară și una de toamnă. Ambele ediții au loc la ROMEXPO 

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...