Țara de lângă România care a revenit la populația din 1955. Care sunt cauzele, de fapt

Nicu Stan 23.09.2021, 15:53
Țara de lângă România care a revenit la populația din 1955. Care sunt cauzele, de fapt

O țară de lângă România a ajuns la numărul de locuitori pe care îl avea în anul 1955. În localitățile de la țară abia mai vezi locuitori, în timp ce foarte multe școli au dispărut odată cu scăderea numărului de elevi. Care sunt cauzele, de fapt, pentru care această țară a ajuns în această situație îngrijorătoare.

O țară vecină a ajuns la numărul de locuitori de acum 66 de ani. În mediul rural abia dacă mai vezi locuitori

Țara care a ajuns la același număr de locuitori pe care îi avea în anul 1995 și care se află lângă noi este Republica Moldova. S-au scurs 30 de ani de la independenţa Republicii Moldova, țară cu multe probleme care este denumită cea mai săracă ţară din Europa.

De asemenea, Moldova mai este recunoscută ca ”stat eșuat sau capturat”, ”stat oligarhic”. Acum, ceea ce intrigă foarte mult este depopularea Republici Moldova, scrie libertatea.ro.

Republica Moldova mai numara 2,9 milioane de locuitori
Republica Moldova mai numara 2,9 milioane de locuitori

Localitățile sunt goale

Mersul prin orăşele şi mai ales prin sate dezvăluie localități goale, în contextul în care 50% din populație trăiește la țară.

Încet, dar sigur, viaţa din ele dispare și reliefează imaginea perfectă a acestei tragedii, respectiv dispariția populației.

Ce populație mai are Republica Moldova

Astfel, dacă în 1991 populația Republicii Moldova era de 4.364.000 , inclusiv stânga Nistrului, unde se regăseau 731.000 de oameni, acum Republica Moldova mai numără 2.900.000 de locuitori, cu tot cu cei din Transnistria. În 30 de ani au dispărut un milion şi jumătate din cetăţenii Basarabiei, ceea ce înseamnă peste o treime.

Așa ceva nu s-a mai întâmplat în istoria Basarabiei, acesta fiind cel mai intens ritm de depopulare din Europa şi nu numai.

De ce s-a depopulat așa de tare Republica Moldova

Principalele cauze ale depopulării sunt sărăcia şi migraţia economică, migrația definitivă, migraţia temporară economică, precum şi sporul natural negativ, adică moldovenii nu mai fac copii.

În prezent, în străinătate se află 26,4% din populația Republicii Moldova. Adică, unul din patru moldoveni nu se află în țară. În urmă cu cinci ani, în străinătate se aflau doar 20% dintre moldoveni, adică fiecare al cincilea moldovean era plecat. Înainte de criza din anul 1998, peste hotarele Republicii Moldova erau plecați doar 5% dintre moldoveni.

Foarte multe școli din Republica Moldova au dispărut

O problemă mare se regăsește și în școlile din Moldova. Astfel, la începutul anului şcolar 2000-2001 existau 1.573 de şcoli primare, gimnaziale şi licee în care învăţau peste 630.000 de elevi. În doar cinci ani, numărul elevilor a scăzut cu 110.000, ajungând la numărul de 519.000 de elevi, în timp ce 17,5%din unitățile de învățământ au dispărut.

De asemenea, la începutul anului şcolar 2009-2010, numărul elevilor a ajuns la 415.462, iar tendinţa de scădere a elevilor, precum și a școlilor a continuat. În anul şcolar 2019-2020, numărul elevilor era de doar 333.144.

Urmăriți Impact.ro și pe