Țara care rămâne fără curent după apusul soarelui. Aproape 7 milioane de oameni trăiesc acolo

Ana Anitoiu 21.10.2021, 08:52
Țara care rămâne fără curent după apusul soarelui. Aproape 7 milioane de oameni trăiesc acolo

O țară în care trăiesc aproximativ 7 milioane de oameni rămâne fără curent electric după apusul soarelui, de aproape două săptămâni, după ce rețeaua de electricitate a intrat în colaps.

Care este motivul pentru care rețeaua de electricitate s-a prăbușit

Rețeaua de electricitate a acestei țări s-a prăbușit la data de 9 octombrie. Cele mai mari două centrale electrice din Liban, Deir Ammar și Zahrani, s-au închis, deoarece statul a rămas fără păcură, pe foindul unei crize economice fără precedent. Astfel, de fiecare dată când apune soarele, aproape tot Libanul rămâne în beznă.

Numai câțiva libanezi, cei mai bogați din țară, au posibilitatea să-și țină frigiderele funcționale și să se uite la televizor timp de o oră pe seară, folosindu-se de generatoare private.

Tara care ramane fara curent dupa apusul soarelui. Aproape 7 milioane de oameni traiesc acolo
Libanul se confrunta cu o criza a energiei electrice

Guvernul acestei țări, format după un an de negocieri

Libanul are un Guvern nou, ce s-a format în luna septembrie, după negocieri ce au durat un an. Soluționarea crizei energetice este prioritatea absolută a noilor guvernanți.

După explozia din august 2020 ce a omorât peste 200 de oameni și a distrus portul din Beirut, impasul politic și economic s-a tot agravat.

Libanul se confruntă cu o criză economică încă din urmă cu doi ani. O jumătate din populația acestui stat trăiește în sărăcie. La această problemă s-a adăugat criza energiei. Oamenii ar beneficia de curent electric doar două ore pe zi.

”Libanul are nevoie de aproximativ 3.600 de megawați. În prezent producem 700 de megawați. Deci, un ajutor ar fi substanțial”, a spus un oficial din Liban.

Mărturii tulburătoare din Liban

Conform Al Jazeera, în orașul Halba au avut loc manifestații în fața clădirii companiei naționale de electricitate, iar în orașul Tripoli oamenii au protestat blocând străzile și dând foc unor cauciucuri. Unii dintre cetățenii Libanului au făcut mărturii tulburătoare.

”Nu avem curent, nu avem apă, nu avem nimic. Ne-am strâns aici pentru că în case stăm în beznă”, a spus o femeie pentru BBC.

”Sunt bolnav cronic și am nevoie de medicamente pentru a rămâne în viață. Însă ele nu mai sunt de găsit. Mi s-a spus că pot găsi medicamentul de care am nevoie în Beirut, dar la un preț dublu”, a spus un localnic, conform aceleiași surse.

În contextul crizei energiei electrice din Liban, cei mai mulți oameni din această țară sunt nevoiți ca după apusul soarelui să folosească lumânări sau lămpi solare, în contextul în care generatoarele personale sunt costisitoare, iar motorina este greu de procurat.