Țara care are mai multe piramide decât Egiptul. Alcoolul este interzis aici

Badea Violeta 06.04.2022, 15:47
Țara care are mai multe piramide decât Egiptul. Alcoolul este interzis aici

Când te gândești la o vacanță exotică și plină de istorie, Egiptul îți vine imediat in minte. Această țară impresionează datorită atracțiillor turistice remarcabile, precum piramidele. Potrivit unora, acest stat ar avea 118 astfel de construcții, în timp ce alți specialiști consideră că numărul piramidelor s-ar mări la 130. Chiar dacă ne-am raporta la ultima cifră, o altă țară depășește Egiptul la acest capitol. Află despre ce stat este vorba!

Ce țară depășește Egiptul la numărul de piramide

Atunci când majoritatea dintre noi ne gândim la piramide, Egiptul ne vine automat în minte, unde aceste morminte masive și triunghiulare sunt aproape sinonime cu țara însăși.

Totuși, în ciuda a ceea ce mulți dintre noi au presupus, Egiptul nu este capitala piramidelor din lume, nici măcar din nordul Africii. Această onoare aparține vecinului său din partea de sud, adică Sudanului.

Surprinzător sau nu, statul cu cele mai multe piramide din lume este Sudanul, care are între 200 și 255 de piramide cunoscute, în comparație cu cele 130 pe care le-ar avea Egiptul, și nu, acestea nu au fost ridicate de egiptenii antici care ar fi putut rătăci prin partea de sud.

De fapt, piramidele din Sudan au fost construite de membrii Regatului Kush, o civilizație antică ce a condus zonele de pe malul Nilului între 1070 î.Hr. și 350 d.Hr.

Deși kushiții au început să construiască piramide la aproximativ 500 de ani după ce egiptenii au fost peste ei, ambele culturi le-au folosit pentru a-și îngropa morții.

Piramidele din Sudan
Piramidele din Sudan

În ce oraș se regăsesc cele mai multe orașe

Așa cum era de așteptat, dimensiunile piramidelor diferă foarte mult. Piramida kushită medie are o înălțime de circa 6-30 de metri, în timp ce piramida egipteană medie este de aproximativ 138 de metri.

Cele mai multe piramide se regăsesc în orașul antic Meroe, care se află aproape de mijlocul Sudanului de astăzi. Aici sunt aproximativ 200 din cele 255 de piramide din țară, ceea ce sugerează că, la un moment dat, a fost o metropolă înfloritoare.

În ciuda faptului că se știe cine le-a construit și în ce perioadă de timp, cercetătorii au încă multe întrebări despre piramidele din Sudan la care încă nu pot răspunde concret.

Au utilizat aceleași metode folosite de egipteni? Cât timp a durat ridicarea uneia dintre ele? Ce s-a întâmplat cu societatea? În acest moment, nimeni nu știe să ofere răspunsurile corecte la aceste întrebări.

Vestea bună este că echipe de arheologi lucrează în prezent în Meroe pentru a afla acest lucru. Unul dintre cele mai bune moduri în care arheologii fac acest lucru este prin utilizarea dronelor pentru a scana zona de sus.

Cei care s-au gândit deja la o vacanță în Sudan ar trebui să afle că acest stat islamic respectă Legea Sharia. Prin urmare, alcoolul și drogurile sunt ilegale.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...