Surse: în mașina afaceristului din Arad ar fi fost plantată o bombă. Aceasta s-ar fi aflat sub scaunul șoferului

Nicu Stan, Ioana Nechifor 30.05.2021, 00:06
Surse: în mașina afaceristului din Arad ar fi fost plantată o bombă. Aceasta s-ar fi aflat sub scaunul șoferului

Surse: în mașina afaceristului din Arad ar fi fost plantată o bombă. Aceasta s-ar fi aflat sub scaunul șoferului. Ce au descoperit ancehtatorii, vedeți în articolul de mai jos.

Surse, despre explozia mașinii din Arad. Ioan Crișan a decedat din cauza unei bombe amplasate sub scaunul lui

Surse din ancheta mașinii explodate în Arad susțin că în automobilul afaceristului Ioan Crișan ar fi fost plantată o bombă. Aceasta ar fi fost plasată chiar sub scaunul șoferului.

Conform surselor, se pare că bomba care l-a ucis pe Ioan Crișan, a fost montată sub scaunul mașinii pe care o conducea, întrucât în urma exploziei, balamalele scaunului au fost smulse, scrie antena3.ro.

Ioan Crisan ar fi fost ucis la comanda
Ioan Crisan ar fi fost ucis la comanda

Scaunul șoferul a fost smuls de explozia puternică

Din primele cercetări scaunul șoferului a fost efectiv rupt și aruncat în plafonul mașinii. Celelalte șuruburi și balamale din mașină au fost găsite la locul lor, luând foc doar tapițeria. De asemenea, în podul pedalier al automobilului s-a constatat o deformare, semn că acolo a avut loc o deflagrație. Mașina ridicată a fost dusă în curte la SRI Arad.

Astfel, acum anchetatorii merg pe varianta unui asasinat în cazul de la Arad. În prezent, sunt vizate deja mai multe persoane în acest caz. În plus, bomba ar fi fost activată de la distanță.

Se fac cercetări pentru omor

Pe de altă parte, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică a preluat ancheta în cazul exploziei mașinii de la Arad, în urma căreia a decedat Ioan Crișan, om de afaceri. Acum, cercetările se efectuează pentru infracțiunea de omor.

”Preluarea cauzei a avut în vedere complexitatea cauzei dată de gravitatea faptelor, impactul social major, aspectele de fapt investigate fiind extrem de grave și pentru a se asigura soluționarea cu celeritate a cauzei, în scopul unei mai bune înfăptuiri a actului de justiție”, precizează un comunicat al Ministerului Public.

Criminaliștii cred că Ioan Crișan a fost victima unui asasinat la comandă

Specialiștii criminaliști cred că toate indiciile duc spre un asasinat la comandă la Arad. Cel mai important semn este prezența prafului de pușcă pe bancheta din spate a mașinii. Astfel,  cel mai probabil în acest caz ar fi vorba de o reglare de conturi.

Ioan Crişan patrona una dintre puţinele ferme de somn african din Europa de Est. Aceasta este amenajată de mai mulţi ani în perimetrul unei foste fabrici de cânepă situată la câţiva km de Arad. Ferma lui Ioan Crișan are 22 de bazine alimentate cu apă termală provenită dintr-un foraj adânc de 900 de metri, iar o parte dintre acestea conțin zeci de tone de peşte.

Urmăriți Impact.ro și pe