Surpriză totală pentru cei cu mașini pe benzină și motorină. Ce s-a întâmplat cu prețul la pompă

Andreea Bisinicu 07.10.2020, 15:52
Surpriză totală pentru cei cu mașini pe benzină și motorină. Ce s-a întâmplat cu prețul la pompă

Vești bune pentru șoferii români. Preţul carburanţilor auto a scăzut cu 6-7 bani pe litru în cazul benzinei standard şi cu 8-9 bani pe litru pentru motorina standard, în medie, pe parcursul lunii august 2020, conform economica.net. Aceste date au fost furnizate pentru Agerpres de Consiliul Concurenţei, pe baza informaţiilor din Monitorul preţurilor carburanţilor.

Cât costa un litru de benzină și motorină în septembrie 2020

Platforma online „Monitorul preţurilor carburanţilor” a fost lansată anul trecut de autoritatea de concurenţă şi afişează preţurile practicate de către şase reţele de benzinării din România – OMV Petrom, Rompetrol, MOL, Lukoil, SOCAR şi Gazprom, însumând aproximativ 1.300 de staţii de distribuţie.

Pentru benzina standard, cele mai mari preţuri au fost în benzinăriile Gazprom, de 4,60 lei pe litru în medie. Cele mai mici tarife sunt la Lukoil, de numai 4,43 lei pe litru. La motorină, Gazprom a avut, de asemenea, cele mai mari preţuri – 4,64 lei pe litru, în timp ce dieselul cel mai ieftin se găsește în reţeaua Petrom, de numai 4,55 lei pe litru.

Surpriză totală pentru cei cu mașini pe benzină și motorină. Ce s-a întâmplat cu prețul la pompă
Surpriză totală pentru cei cu mașini pe benzină și motorină. Ce s-a întâmplat cu prețul la pompă

„Datele Oil Bulletin (publicaţia de profil a Comisiei Europene – n.r.) arată că în săptămâna 24-31.08.2020 preţurile cu taxe (finale) ale benzinei şi motorinei comercializate în segmentul retail din România erau printre cele mai reduse din UE (locul 2 atât la benzină, cât şi la motorină). În ceea ce priveşte preţurile fără taxe, nivelul din România se situa sub media europeană în cazul ambelor produse (-10% faţă de media UE la benzină şi -5,4% la motorină). Cu toate acestea, se poate vedea, pentru august 2020, un consum de benzină mai redus cu circa 5% faţă de media vânzărilor din luna august din perioada 2017-2019, în timp ce consumul de motorină a fost cu circa 4% mai mare, comparând aceleaşi perioade”, precizează experţii Consiliului, conform economica.net

Ce s-a întâmplat cu prețul la pompă în august 2020

În luna august 2020, benzina a crescut cu circa 31%, comparativ cu luna anterioară, în timp ce consumul de motorină s-a majorat cu 26%.

Aceştia au avut ca sursă datele obţinute în cadrul investigaţiei sectoriale pentru anii 2017 şi 2018, precum şi informaţii primite de la Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri privind consumul pentru anii 2019 şi 2020.

Surpriză totală pentru cei cu mașini pe benzină și motorină. Ce s-a întâmplat cu prețul la pompă
Surpriză totală pentru cei cu mașini pe benzină și motorină. Ce s-a întâmplat cu prețul la pompă

În luna august 2020, aplicaţia „Monitorul preţurilor carburanţilor” a înregistrat 6,2 milioane de căutări, din care 18% au fost pentru benzină standard, 18% pentru motorină standard, 17% benzină premium, 17% motorină premium, 16% GPL şi 14% încărcare electrică.

Platforma online „Monitorul preţurilor carburanţilor” a fost lansată în vara anului trecut de Consiliul Concurenţei şi permite consumatorilor să afle preţurile practicate de către marile reţele de distribuţie a carburanţilor auto. Principalul scop al aplicaţiei este creşterea concurenţei pe piaţa carburanţilor şi ieftinirea produselor.

Urmăriți Impact.ro și pe