Surpriză colosală în politică. Cine ar urma să candideze la prezidențialele din 2024. E un fost lider al PSD

Stan Filon, Mihai Ianoși 24.05.2021, 08:09
Surpriză colosală în politică. Cine ar urma să candideze la prezidențialele din 2024. E un fost lider al PSD

Alegătorii din România ar putea avea o surpriză de proporții la scrutinul prezidențial din 2024, deoarece propunerea pentru Palatul Cotroceni a Partidului Social Democrat ar putea fi un om care a mai candidat odată și a câștigat alegerile, însă doar pentru o noapte.

Candidat surpriză la alegerile prezidențiale din 2024, din partea PSD

Cel care se pare că a dezvăluit o parte din strategia PSD este chiar prim-vicepreşedintele Partidului Social-Democrat, Sorin Grindeanu. Acesta prevede că social-democraţii vor câştiga toate alegerile din anul 2024, inclusiv pe cele prezidenţiale, şi totodată a subliniat că nu exclude o candidatură a lui Mircea Geoană din partea social-democraţilor pentru Preşedinţia României.

Sorin Grindeanu a fost întrebat la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, despre cum vede o candidatură a lui Mircea Geoană din partea PSD la alegerile prezidenţiale din 2024. ”Nu o exclud, nu pot să spun că aduce victoria sau nu. E un fost lider al PSD, care sunt convins că a câştigat alegerile în 2009. E convingerea mea personală şi nu cred că doar a mea. În acest moment ocupă o funcţie extrem de importantă, e secretar general adjunct al NATO, care are un profil european, euro-atlantic, care e un om de stânga”.

Candidat surpriza la alegerile prezidentiale din 2024, din partea PSD
Candidat surpriza la alegerile prezidentiale din 2024, din partea PSD

”Să câştigăm toate alegerile, toate”

”Mă bate gândul ca împreună cu echipa pe care o avem în conducerea PSD-ului acum, Marcel Ciolacu, Vasile Dâncu, Gabi Firea, Paul Stănescu şi ţinta mea pentru 2024, ţinta mea personală, este următoarea: să câştigăm toate alegerile, toate: europarlamentare, parlamentare, locale şi prezidenţiale”, a mai spus Grindeanu.

Mircea Geoană a fost numit în octombrie 2019 secretar general adjunct al NATO. Geoană este primul român care a fost numit în conducerea Alianței Nord-Atlantice și prima persoană din Europa Centrală și de Est care ocupă această poziție, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul NATO.

”Desemnarea mea în această funcție este o recunoaștere a faptului că România este un aliat serios, care își ia în serios angajamentele , care cheltuiește 2% din PIB pentru apărare, obligațiile noastre asumate în cadrul Alianței”, declara Geoană.

Mircea Geoană a fost președinte al Senatului României, în perioada 2008-2011, ministru de Externe (2000-2004) și ambasador al României în Statele Unite ale Americii (1996-2000). În anul 2009 a candidat la președenție împotriva lui Traian Băsescu. În noaptea alegerilor, Mircea Geoană avea două procente în plus față de contracandidatul său și chiar a și sărit în sus de fericire. A doua zi , însă, situația era cu totul alta, iar Mircea Geoană a pierdut alegerile.

Urmăriți Impact.ro și pe