Supradoza cu lapte, probabil cel mai ciudat scenariu în care nu ți-ai dori să te afli. Dacă trăiai cu impresia că doar drogurile sau alte substanțe de acest fel pot fi periculoase, s-ar putea să te mire să afli că și consumul excesiv de lapte poate crea probleme mari de sănătate. I s-a întâmplat unui bărbat din Olanda care a băut o cantitate uriașă de lapte în doar câteva zile.
În general, laptele este considerat un aliment benefic pentru sănătate. Dar, consumat în exces poate genera probleme serioase de sănătate. Într-un caz raportat în 2012, doctorii au descris cum un bărbat de 54 de ani a ajuns la spital după ce a băut prea mult lapte de vacă în decurs de câteva zile.
Departe de a-i face oasele mai sănătoase, omul a petrecut o perioadă de timp la terapie intensivă unde medicii i-au tratat „sângele lăptos”, așa cum devenise după supradoza de lapte.
Pacientul a apărut la Spitalul Maasstad din Rotterdam, Olanda, cu un număr de simptome printre care respirație sacadată, transpirație excesivă, o sete de nestins și un volum neobișnuit de mare de urină eliminată într-un interval scurt.
La două zile de la internare, el a fost diagnosticat cu diabet tip 2, dar tratamentul cu metformin nu i-a îmbunătățit starea. Avea pulsul foarte ridicat, la fel și tensiunea, iar nivelul de glucoză erau chiar mai mari decât la internare. Când i-au fost luate probe de sânge, medicii au constatat o altă problemă: sângele părea lăptos. O explicație neobișnuită a fost găsită curând.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Istoricul medical a dezvăluit că pacientul, pentru a-și potoli setea, băuse pe zi aproximativ 22 de litri de lapte cu grăsime integrală, timp de două zile”, au notat medicii în raportul cazului, conform iflscience.com.
„Conform valorii nutriționale a laptelui, aceasta însemna 1,540 de grame de proteine, 1.980 grame de zahăr și 1.496 grame de grăsimi, în doar două zile”
Bărbatul, date fiind nivelurile extrem de ridicate ale glicemiei și trigliceridelor, a fost transferat la terapie intensivă, din cauza riscului de a dezvolta o pancreatită acută.
Aici i s-a făcut transfuzie de plasmă și i s-a injectat insulină, ceea ce a făcut ca starea lui să devină, treptat, acceptabilă. De asemenea, analizele de sânge au revenit la cote aproape normale, dar, la externare, a fost sfătuit să nu mai bea lapte.
„Consumul de lapte este considerat, în general, sănătos. Acest caz a arătat, totuși, că un consum excesiv de lapte poate duce la complicații serioase. Din câte știm, un nivel atât de ridicat al trigliceridelor la un pacient este cel mai mare din istoria medicinii”, au concluzionat autorii raportului.