Supraacciza la carburanți, eliminată în Comisia de buget a Camerei Deputaților. Cum vor resimți, de fapt, șoferii această schimbare

Supraacciza la carburanți, eliminată în Comisia de buget a Camerei Deputaților

Deputații din Comisia de buget a Camerei Deputaților au votat azi în unanimitate eliminarea supraaccizei la carburanţi. Însă, pentru a intra în vigoare, proiectul inițiat de PNL, trebuie să fie aprobat și de plenul CamereiDeputaților. Așadar, votul decisiv urmează să se ia miercuri, în plenul Camerei Deputaților.

”Am înregistrat o primă mare victorie în Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților: Supraacciza la carburanți și supraimpozitarea contractelor part-time au fost eliminate! Urmează bătălia și votul final în plenul Camerei. Sunt sigur că vom fi victorioși și acolo. Românii trebuie să scape de supraacciza oneroasă la carburanți și de supraimpozitarea muncii part-time. Ar fi unele dintre cele mai bune vești de sărbătorile de iarnă”, a scris Robert Sighiartău, deputat PNL și membru al comisiei, pe Facebook.

Câți bani a încasat statul român din supraacciza plătită de șoferi în ultimii doi ani

Statul român a obținut din septembrie 2017 și până în prezent o sumă de aproximativ 5.850 milioane de lei, doar din supraacciza la carburanți. Cel puțin acestea sunt cifrele făcute publice de ministrul Finanțelor, la cererea lui Florin Roman, deputat PNL.

Supraacciza la carburanți a fost introdusă pentru prima oară în anul 2014 de către Guvernul Ponta și era de 7 eurocenți pe litru. Banii obținuți ar fi trebuit să meargă către construcția de autostrăzi. Ulterior, pe data de 1 ianuarie 2017, supraacciză a fost eliminată și introdusă iar din toamna aceluiași an.

Ce se întâmplă dacă va fi eliminată supraacciza la carburanți

Ce se întâmplă dacă va fi eliminată supraacciza la carburanți

Cum vor resimți mai exact șoferii eliminarea supraaccizei la carburanți

Prețul unui litru de benzină sau de motorină ar trebui să scadă cu 33 de bani, dacă supraacciza va fi eliminată. Însă, eliminarea supraaccizei nu înseamnă automat scăderea prețurilor cu aceeași valoare. Motivul pentru care supraacciza a fost reintrodusă în 2017 a fost pentru că distrinuitorii nu s-au conformat cererii de reducere a prețurilor la carburanți.

„Atunci când ea a fost scoasă, odată cu celebra taxă de stâlp, la pompă nu s-a văzut nicio îmbunătăţire, iar atunci a fost scoasă pentru a uşura povara fiscală pe cetăţeni. Dacă tot nu s-a uşurat, să o punem la loc, măcar din banii ăia poate mai facem un spital, că nu am scos-o ca să se îmbogăţească distribuitorii”, declara în 2017 premierul de atunci, Mihai Tudose.