Rapid – Universitatea Craiova, meci contând pentru etapa a 2-a a play-off-ului din campionatul României, este programat, sâmbătă, 29 martie 2025, de la ora 20:00, pe Stadionul Giuleşti, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.
Rapid, care încă mai speră la accesul într-o cupă europeană, şi Universitatea Craiova, implicată în lupta pentru titlul de campioană , se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 2-a a play-off-ului din SuperLiga.
Rapid este pe locul 6, cu 24 puncte, la şase distanţă de liderul CFR Cluj, şi vine după o remiză înregistrată în prima etapă, 3-3 în deplasare cu FCSB, meci disputat pe Arena Naţională (are două victorii, două rezultate de egalitate şi o înfrângere în ultimele cinci meciuri din campionat).
În partidele disputate pe teren propriu în această ediţie din SuperLiga, echipa antrenată de Marius Şumudică a bifat opt succese, şase remize şi un eşec, iar cel mai bun marcator al giuleştenilor în campionat este Claudiu Petrila, cu şapte goluri.
„Sunt două echipe bune, iar ei nu ne-au bătut în sezonul regulat. Parcă au altă faţă de când a venit Mirel Rădoi! E un antrenor bun, care pune o anumită presiune. A creat un grup bun acolo. Cred că va fi un meci deschis oricărui rezultat”, a spus Marius Şumudică.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Atenţie, Rapid nu a pierdut în ultimele cinci meciuri disputate pe teren propriu în SuperLiga, toate în 2025 (patru victorii şi un rezultat de egalitate)!
Universitatea Craiova ocupă locul 3, cu 29 de puncte, tot atâtea câte are şi FCSB, care este pe 2, şi cu unul mai puţin decât liderul CFR Cluj, iar în prima rundă s-a impus, pe teren propriu, cu U Cluj, scor 3-0 (are trei victorii, un rezultat de egalitate şi o înfrângere în ultimele cinci meciuri din SuperLiga).
În meciurile disputate în deplasare în acest sezon, echipa antrenată de Mirel Rădoi a bifat cinci succese, cinci remize şi cinci eşecuri, iar golgheterul oltenilor este Alexandru Mitriţă, cu 13 reuşite în SuperLiga.
„Putem să arătăm că suntem uniţi şi să luăm toate punctele din Giuleşti. Vor fi foarte disputate meciurile din play-off. Partida va avea o încărcătură mare. Presiunea este şi de o parte şi de alta, pentru că în cazul unui eşec te îndepărtezi de podium”, a spus Mirel Rădoi.
De menţionat că Universitatea Craiova are o singură victorie în deplasare în 2025, 1-0 cu Unirea Slobozia, pe lângă un rezultat de egalitate şi trei înfrângeri!
În partidele din sezonul regulat, cele două echipe au remizat, în tur, în Bănie, pe 31 august 2024, scor 1-1 (Mitriţă 33p / Braun 18), pentru ca, în retur, Rapid să se impună în faţa celor de la Universitatea Craiova, în Giuleşti, pe 25 ianuarie 2025, scor 1-0 (Al. Dobre 18).
Superbet oferă cota 1,45 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Rapid – Universitatea Craiova.
Articol susţinut de: Superbet.