SuperLiga: Csikszereda vs Hermannstadt – Scapă cine poate

Redacția IMPACT 23.02.2026, 07:56
SuperLiga: Csikszereda vs Hermannstadt – Scapă cine poate

Csikszereda – Hermannstadt, meci contând pentru etapa a 28-a din campionatul României, este programat, luni, 23 februarie 2026, de la ora 17:00, pe Stadionul Municipal din Miercurea Ciuc, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

Csikszereda şi Hermannstadt, două echipe aflate în zona periculoasă a clasamentului, se întânesc într-una dintre cele mai interesante şi importante partide ale etapei a 28-a din SuperLiga.

Csikszereda este pe locul 13, cu 25 puncte, la trei distanţă de ultima poziţie care asigură menţinerea în SuperLiga şi cu opt peste cele direct retrogradabile, şi vine după două victorii şi trei înfrângeri înregistrate în ultimele cinci partide din SuperLiga, iar în etapa precedentă a pierdut, în deplasare, cu U Cluj, scor 1-4.

În acest interval, ciucanii au evoluat în etapa a 3-a a Grupei C din Cupa României, 5-0 pe terenul celor de la Sporting Lieşti, dar au ratat accesul în sferturile de finală ale competiţiei.

În partidele disputate acasă în acest sezon, echipa antrenată de Robert Ilyes a bifat patru succesuri, şase remize şi trei eşecuri, iar cel mai bun marcator al ciucanilor în campionat este Marton Eppel, cu şapte goluri.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Hermannstadt este pe locul 15, cu 17 puncte, la şapte distanţă de poziţiile de baraj şi la 11 de salvarea directă de la retrogradare, şi vine după o victorie şi patru înfrângeri înregistrate în ultimele cinci etape din campionat, iar în runda precedentă a pierdut, pe teren propriu, cu CFR Cluj, scor 0-1.

În acest interval, sibienii au evoluat în etapa a 3-a a Grupei D din Cupa României, 0-2 în deplasare cu Dinamo, şi au ratat accesul în sferturile de finală ale competiţiei.

În partidele disputate în deplasare în actualul sezon, echipa antrenată de Dorinel Munteanu a bifat două succese, patru remize şi şapte eşecuri, iar golgheterul sibienilor este Christ Afalna, cu şase reuşite în SuperLiga.

În meciul din tur, disputat pe 20 octombrie 2025, Csikzereda s-a impus, la Sibiu, în faţa lui Hermannstadt, cu 2-0 (Eppel 38, Jebari 77).

Superbet oferă cota 1.38 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Csikszereda – Hermannstadt.

Urmăriți Impact.ro și pe