Summit UE-China. Cinci lucruri pe care nu le vor spune cele două părți nici măcar în glumă de „Ziua Păcălelilor”

Beatrice Dumitru 01.04.2022, 15:06
Summit UE-China. Cinci lucruri pe care nu le vor spune cele două părți nici măcar în glumă de „Ziua Păcălelilor”

Summitul UE cu China poate fi considerat printre cele mai dure din istorie, din cauza războiului din Ucraina dar și a relațiilor foarte reci dintre cele două părți. Cea mai importantă întrebare este cât mult îl va sprijini Beijingul pe Vladimir Putin pentru a continua agresiunea sângeroasă din țara vecină. Există, însă, câteva afirmații pe care nu le vor rosti nici China și nici UE. Iată care sunt acestea.

Summit istoric între UE și China

Cea mai importantă întrebare este cât de aproape vor ține chinezii de Vladimir Putin în războiul său sângeros din Ucraina, iar răspunsul este fie „aproape”, fie „foarte aproape”. Xi Jinping l-a numit pe liderul de la Kremlin „cel mai bun prieten” al său, iar liderii UE spun că au „dovezi foarte sigure” că Beijingul s-a gândit să sprijine militar trupele ruse. China a început să dea vina pe NATO pentru criză și a susținut dorința Moscovei de a rescrie viitoarea arhitectură de securitate a Europei, idee respinsă categoric de UE și NATO.

Acum, toți ochii se concentrează să vadă dacă Beijingul va face ceva pentru a ajuta Rusia să eludeze sancțiunile occidentale și cum vor răspunde președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen și cel al Consiliului European Charles Michel. Dar miza ar putea fi mult mai mare în ceea ce privește trasarea noilor contururi ale ordinii globale

Cinci lucruri pe care nu le vor spune cele două părși nici măcar în glumă de „Ziua Păcălelilor”
Summitul UE – China, cel mai important din ultimii ani.

Ce nu vor spune niciodată UE și China

Există, însă, câteva lucruri pe care președintele chinez Xi Jinping și liderii UE nu le vor spune nici măcar sub formă de glume, deși 1 aprilie este cunoscută ca „Ziua păcălelilor”, scrie Politico.

„Ne pare rău pentru prietenul nostru Vladimir Putin. Nu vrem să mai fim în cercul lui”.

China nu are nicio limită în relația sa „solidă” cu Putin. Beijingul a precizat că nu dorește ca războiul să continue, dar nu se ține departe de cei care l-au început. Într-o întâlnire cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov omologul său chinez Wang Yi a declarat că cele două țări „au rezistat noului test al peisajului internațional în evoluție, au rămas pe drumul cel bun și au demonstrat un impuls de dezvoltare rezistent”.

„Să uităm trecutul și să dezghețăm domeniul de investiții”

Bruxelles-ul a pus stop acordului de investiții UE-China în mai anul trecut, uitând cei șapte ani de negocieri, pe fondul sancțiunilor directe legate de represiunea brutală a Beijingului împotriva minorității musulmane din Xinjiang. Atâta timp cât membrii Parlamentului European sunt sancționați, acest lucru nu se mișcă nici măcar un centimetru și nu se așteaptă niciun progres la summit.

Diplomații au declarat săptămâna aceasta că aderarea Chinei la standardele Organizației Internaționale a Muncii este încă un punct de criză, la fel ca și provocarea de a convinge europarlamentarii să ratifice un acord de investiții cu o țară care își sancționează colegii.

„Bine, am exagerat puțin încercând să zdrobim Lituania. Acum suntem cool cu ei”

Beijingul a impus un embargo comercial Lituaniei, după ce a aprofundat legăturile diplomatice cu Taiwan, iar China vede acest lucru ca pe o încălcare a politicii „O singură China”. UE, care are competența exclusivă în problemele comerciale, a luat măsuri în numele Lituaniei împotriva Chinei în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului. Ursula von der Leyen va cere Beijingului, cel mai probabil, să renunțe la măsurile punitive, însă sunt șanse minime ca țara asiatică să cedeze, atât timp cât biroul de reprezentanță din Taiwan rămâne deschis în Lituania.

„Sigur, veniți oricând să vizitați Wuhan pentru a ne vedea laboratoarele”

Un punct pe lista discuțiilor va fi despre pandemia de coronavirus, în timp ce Beijingul depună eforturi pentru a limita creșterea numărului de cazuri de Covid, chiar dacă teoria conform căreia acesta s-a scurs de la Institutul de Virologie din Wuhan a fost în mare măsură respinsă. China a reacționat anul trecut cu indignare la planul OMS de a vizita laboratoarele, acuzând că este vorba despre „aroganță față de știință”. Liderii occidentali cer noi reguli internaționale de sănătate care ar impune țărilor să fie mai transparente cu privire la un focar.

„Poate că ne putem întoarce la schimbul de mărfuri și să uităm de acest nou Război Rece”

Diplomații spun că se așteaptă ca cei doi lideri ai UE să-i explice „foarte clar” lui Xi că agresiunea rusă este „vitală” pentru viitorul relațiilor UE-China și că acesta nu este un summit la fel ca celelalte. Ei vor avertiza Beijingul asupra a ceea ce ar putea urma dacă „încălcă poziția actuală de echilibru și îl sprijină pe Vladimir Putin”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...