Studiul care te va face să lași telefonul din mână. E recomandabil mai ales dacă ai copii

Ana Anitoiu 26.08.2022, 11:26
Studiul care te va face să lași telefonul din mână. E recomandabil mai ales dacă ai copii

Un studiu te va face să lași telefonul mobil din mână. Rezultatele acestuia demonstrează că este recomandat să petreci mai puțin timp pe rețelele sociale. Cercetătorii care l-au realizat au explicat care sunt motivele.

De ce este recomandat să lași telefonul din mână

Studiul a fost realizat la începutul pandemiei de coronavirus, pe un eșantion de 549 de adulți care au cel puțin doi copii cu vârste cuprinse între 5 și 19 ani. Aceștia au răspuns la întrebări referitoare la felul în care folosesc rețelele sociale, la sănătatea psihică și la obiceiurile pe care le au în creșterea copiilor.

„Toți membrii familiei sunt importanți atunci când încercăm să înțelegem familiile într-o societate saturată de tehnologie. Nu doar copiii petrec adesea timp fiind atenți la telefoanele mobile. Părinții folosesc mediile digitale din mai multe motive, iar aceste comportamente pot avea un impact asupra copiilor lor”, a spus autorul principal al studiului, Jasmine Zhang, de la Universitatea din Waterloo, Canada.

Conform rezultatelor acestui studiu, mamele și tații care petrec prea mult timp fiind atenți la telefoanele lor mobile riscă mai mult decât alți părinți să facă unele greșeli în relația cu copiii lor, potrivit Daily Mail.

Mai exact, potrivit cercetătorilor care au făcut studiul, cu cât părinții alocau mai mult timp rețelelor sociale în loc să acorde atenție familiei lor, cu atât greșeau mai mult față de copiii lor. Adulții au început să îi cicălească mai mult și să țipe mai mult la ei.

Cercetătorii au atras atenția că în cele din urmă a fost creat un cerc vicios în care părinții cu niveluri mai ridicate de stres erau mai predispuși să apeleze la telefoanele lor mobile pentru a se relaxa.

Studiul care te va face sa lasi telefonul din mana
Motivele pentru care parintii ar trebui sa petreaca mai putin timp cu telefonul mobil in mana, explicat de cercetatori. Foto: unsplash.com

Efectele bune ale utilizării rețelelor sociale

Pe de altă parte, utilizarea rețelelor sociale nu are doar efecte negative. Cercetătorii au constatat că această activitate ar putea reduce anxietatea și depresia, datorită faptului că ajută la menținerea prieteniilor.

Mai mult, folosirea rețelelor sociale în rândul părinților a dus și la unele aspecte pozitive în creșterea copiilor. De exemplu, adulții au învățat să asculte ideile pe care le au copiii lor și au început să îi laude pe internet.

În anul 2018, un alt studiu a arătat că 46% dintre părinții din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord erau dependenți de telefoanele lor mobile inteligente. Acesta a analizat dependența de timpul petrecut în fața ecranului în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani și al mamelor și taților acestora.

O jumătate dintre adolescenții și părinții din eșantion au recunoscut că au fost distrași de telefoanele mobile cel puțin o dată pe zi, iar disputele legate de timpul petrecut în fața ecranului au reprezentat a treia cea mai frecventă cauză de ceartă între ei.

Cu toate acestea, 86% dintre părinți care au participat la studiu au susținut că utilizarea unui dispozitiv mobil de către adolescenții lor nu a dăunat sau chiar i-a ajutat în relația lor, în timp ce 97% dintre tineri au spus același lucru despre utilizarea telefonului mobil de către părinții lor.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...