Studiu: Apariția unui copil în viața femeilor le îmbătrânește mai repede. Cu cât le este, de fapt, scurtată viața, concluziile experților

Ana Anitoiu 04.01.2023, 20:09
Studiu: Apariția unui copil în viața femeilor le îmbătrânește mai repede. Cu cât le este, de fapt, scurtată viața, concluziile experților

Rezultatele unui studiu arată că apariția unui copil în viața femeilor le îmbătrânește mai repede. Experții au estimat cu cât le-ar fi scurtată viața mamelor și care ar fi motivul.

Cu cât le îmbătrânește pe femei apariția unui copil

Conform rezultatelor unui studiu, femeile care aleg sa aibă unul sau mai mulți copii îmbătrânesc cu 11 ani mai devreme decât cele care preferă să nu devină mame.

Cercetătorii de la George Mason University din Virginia au ajuns la această concluzie după ce au analizat telomerii, componente ale ADN-ului uman situate la capătul fiecărui cromozom, protejând împotriva degradării.

De fiecare dată când celula se regenerează, telomerul se mai scurtează puțin. Astfel, telomerii par a fi un cronometru pentru celule. Cu cât aceștia sunt mai scurți, cu atât organismul este mai predispus la diverse afecțiuni și semne de îmbătrânire.

Specialiștii au analizat lungimea telomerilor din sângele a aproximativ 2.000 de femei din Statele Unite ale Americii, cu vârste cuprinse între 20 și 44 de ani. Aceștia au descoperit că femeile cu copii aveau telomerii cu 4.2% mai scurți decât cele care nu erau mame.

Localitatile din Romania unde se nasc tot mai putini copii. Momentul istoric de la care rata natalitatii a scazut alarmant
Mama si copil. Foto: unsplash.com

Care ar fi motivul pentru care femeile cu copii ar îmbătrâni mai repede

Conform cercetătorilor, aceste date au fost observate indiferent de vârsta, greutatea sau mediul socio-economic din care proveneau femeile care au făcut parte din eșantion.

Autoarea acestui studiu, Anna Pollack, a spus că cel mai probabil, îmbătrânirea mai rapidă a femeilor cu copii decât a celor care nu sunt mame ar putea avea legătură mai degrabă cu stresul indus de creșterea copilului decât cu nașterea propriu-zisă.

Pe de altă parte, Anna Pollack a atras atenția asupra faptului că au existat studii ce arătau exact opusul: că, de fapt, femeile care nu au copii sunt cele care îmbătrânesc într-un timp mai scurt.

De aceea, autoarea acestui studiu a precizat că ar fi necesare mai multe cercetări care să clarifice legătura dintre existența sau absența unuia sau mai multor copii din viața femeilor și accelerarea îmbătrânirii celulare.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...