Andreea Marinescu, prezentatoarea știrilor Pro TV de dimineață, nu concepe ideea de a pleca de Crăciun departe de casă. De ani buni, vedeta obișnuiește să strângă la masă membrii familiei, pentru a se bucura cu toții de revedere, de darurile de Crăciun și pentru a savura în tihnă preparatele tradiționale. În exclusivitate pentru Impact.ro, știrista ne-a povestit că îi place să gătească, dar că, de sărbători, deleagă din sarcini și se bazează și pe cele două mame, care vin încărcate de bunătăți.
Andreea Marinescu are o relație strânsă cu mama și cu soacra ei. Vedeta și soțul său nu au apelat la bonă care să îi ajute cu creșterea celor doi băieți, ci au preferat să implice cele două bunice. Prin urmare, ori de câte ori sunt solicitate, cele două doamne sunt prezente în casa Andreei pentru a se ocupa îndeaproape de cei doi nepoți, Armin și Vlad. Dacă soacra este din București, mama știristei bate drumul de la Pitești, dar este fericită că poate să le fie utilă copiilor. Ca în fiecare an, de sărbători, familia se reunește la București.
„Noi nu plecăm în vacanțe de sărbători, petrecem cu familia, poate de Revelion așa să mergem la câte o petrecere, dar, în principiu, Crăciunul e în familie cu toată lumea acasă. Vorba aceea să mâncăm ca românul și o sarma și niște salată boeuf și puțină piftie și să fie toată lumea în jurul mesei că altfel cumva nu simțim că e Crăciunul, Crăciunul pentru mine înseamnă familie”, a spus, pentru Impact.ro, Andreea Marinescu.
Prezentatoarea știrilor Pro TV de dimineață susține că arta culinară se numără printre pasiunile ei, dar că, de sărbători, preferă să nu petreacă prea mult timp în bucătărie. Prin urmare, sarcinile sunt împărțite la trei.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„O rog pe mama să facă salata de boeuf și sarmalele și piftia și friptura le fac eu. Și soacra face sarmale, altfel de sarmale și altfel de piftie, ele vin cu astea complicate. Eu fac cel mai greu lucru, friptura! Iese bine”, ne-a spus amuzată vedeta Pro TV.
În ceea ce privește cozonacul, Andreea Marinescu recunoaște că preferă să îl comande, având o sursă la care apelează cu încredere an de an.
„La cozonaci am o rețetă secretă, am un pact cu Nea Vasile, toată lumea îl știe, nu e reclamă, e purul adevăr, el știe de atâția ani. Aproape gata cozonacii îi iau și îi bag în cuptor, foarte frumos miroase în casă! Glumesc! Îmi place să fac mâncare pentru ai mei, dar de sărbători cumva bucatele sunt și de la mama și de la soacra și de la noi, toate cu suflet”, a mai declarat, pentru Impact.ro, știrista PRO TV.
VIDEO: Daniel Bălan
Prelucrare Foto: Antoniu Eduard