Știrea zilei despre Elena Udrea. Decizia luată de conducerea închisorii, gardienii s-au revoltat (Exclusiv)

Anca Manolica 06.12.2022, 20:25
Știrea zilei despre Elena Udrea. Decizia luată de conducerea închisorii, gardienii s-au revoltat (Exclusiv)

Este revoltă printre angajații penitenciarelor din România, după ce directorul general al sistemului a trimis recent o adresă prin care solicită polițiștilor să facă economie la consumul de energie electrică. Această regulă se aplică doar angajaților, nu și deținuților. Cosmin Dorobanțu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Penitenciarelor, a declarat, în exclusivitate pentru Playtech Știri, cum s-a ajuns în această situație ciudată.

Decizie de ultimă oră pentru Elena Udrea la închisoare

Este știrea zilei în România! În această iarnă, deținuții vor putea să se folosească în continuare de reșouri sau calorifere electrice. În schimb, politiștii din penitenciare nu vor mai putea beneficia de acest „moft”.

Astfel că deținuții-vedete, precum fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, fostul primar al Constanței, Radu Mazăre sau ex-primarul sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, vor putea în continuare să se bucure de căldură în propriile celule unde își execută pedepsele.

Angajaților din penitenciare li se cere să facă economie la curent

Potrivit președintelui Federației Sindicatelor din Administrația Penitenciarelor, totul ar fi plecat de la o dispoziție emisă de directorul general, comisarul de poliție penitenciară Dan Halchin.

„Directorul general al sistemului a dat recent o adresă prin care a cerut polițiștilor să facă economie și la consumul de energie electrică, și la cea termică. Ca atare, colegii noștri nu se mai pot încălzi la un reșou sau la un calorifer electric, deși interdicția nu-i afectează în egală măsură și pe deținuți.

În închisori nu e chiar cald! Ca atare, nu ar trebui să mire pe nimeni că mulți dintre colegii noștri se mai încălzesc cum pot, cu ajutorul unor aparate electrice, în special, atunci când pot face asta! Avem semnalate cazuri în care colegi de-ai noștri lucrează cu gecile pe ei, în fața calculatoarelor, încercând să respecte ordinele primite”, a declarat Cosmin Dorobanțu pentru Playtech Știri.

Angajaților din penitenciare li se cere să facă economie la curent
Angajaților din penitenciare li se cere să facă economie la curent

Acesta mai susține faptul că decizia recentă vine pe stresul general în care sindicaliștii din sistem se luptă pentru a li se crește salariile, aceștia încercând în ultimele luni să determine factorii de decizie să ia măsuri în acest sens.

Citește și: Dorin Cocoș scapă de închisoare. Victorie importantă pentru fostul soț al Elenei Udrea

Conform datelor furnizate de liderul Federației Sindicatelor din Administrația Penitenciarelor, în cele 46 de închisori din România se află nu mai puțin de 23.000 de persoane. Iar acestea sunt păzite de circa 14.000 de polițiști de penitenciar.

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...