Ștefan Bănică avansează la Antena 1. Șefii sunt încântați de el, cum l-au premiat

Badea Violeta 01.03.2022, 13:09

Ștefan Bănică este, fără dar și poate, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați prezentatori TV din țara noastră. De-a lungul carierei sale în televiziune, artistul a fost gazda mai multor show-uri de succes. De altfel, vedeta uimește cu fiecare apariție a sa în juriul X-factor, așa că șefii Intact s-au gândit să-l avanseze. Iată cum l-au premiat pe carismaticul prezentator!

Ștefan Bănică, nou proiect la Antena 1

Ștefan Bănică nu mai are nevoie de nicio introducere. În vârstă de 54 de ani, acesta se poate lăuda cu o carieră impresionantă în muzică, actorie, dar și televiziune. Artistul se află de ani buni în juriul emisiunii „X-factor”, iar șefii Intact par foarte încântați de treaba pe care o face.

Astfel, aceștia s-au gândit să-l implice într-un nou proiect. Este vorba despre show-ul „Dancing on Ice – Vis în doi”. Se pare că spectacolul îi va avea ca amfitrioni pe Ștefan Bănică și Irina Fodor, potrivit comunicatului oferit de Antena 1.

Cel mai probabil cei din conducerea Intact au luat în calcul și experiența pe care artistul o are de la postul concurent. Precizăm că solistul a prezentat timp de 14 sezoane show-ul „Dansez pentru tine”. Asemeni formatului de succes de la Pro TV, concurenții de la „Dancing on Ice – Vis în doi” luptă pentru împlinirea unui vis arzător. Iată ce a declarat Ștefan Bănică despre această nouă provocare.

„Mă bucur că încep un proiect nou în televiziune și că voi lucra cu echipa cu care am mai lucrat ani buni, tot în televiziune. Îmi place că fac parte dintr-o emisiune care se realizează pentru prima oară în România, Dancing on Ice – Vis în doi, pe care o voi prezenta alături de Irina Fodor.

O emisiune extrem de ambițioasă, ținând cont de dificultatea pe care o întâmpină concurenții, care dansează în timp ce patinează. Plus că, după mulți ani, iată, în sfârșit, o emisiune live, cu totul altceva față de o emisiune înregistrată.

Adrenalina va fi mult mai mare și responsabilitatea asemenea. Și, chiar dacă am facut peste 100 de emisiuni în direct, timp de 4 ore, recunosc că tot am emoții. Ne vedem la Dancing on Ice – Vis în doi, live, sâmbătă (5 martie), de la ora 20.00, la Antena 1.”, a declarat artistul.

Stefan Banica si Irina Fodor
Stefan Banica si Irina Fodor

Stefan Bănică va prezenta „Dancing on Ice – Vis în doi”,  alături de Irina Fodor

Sâmbătă, 5 martie, de la ora 20:00, Antena 1 dă startul spectacolului fabulos pe gheață, „Dancing on Ice – Vis în doi”, emisiune ce va fi prezentată de Ștefan Bănică și Irina Fodor. Actuala prezentatoare de la „Chefi fără limite” se declară extrem de încântată de noul proiect din care va face parte.

„Proiectul ăsta e copleșitor, este frumos și …deloc usor. În patinaj trebuie să fii ferm și în același timp delicat ca un fulg de zăpadă. Fiecare concurent va trebui să își găsească echilibrul ăsta foarte fin, dar după ce îl vor găsi, și am încredere că o vor face, poveștile care se vor spune pe gheață vor fi fermecatoare.

Mă bucur mult că patinajul este adus în lumina reflectoarelor într-un show tv. Faptul că prezint alături de Ștefan este pentru mine o onoare și o responsabilitate în aceeași măsură, având în vedere experința lui în tot ce înseamnă emisiuni live”, a declarat Irina Fodor.

Nouă vedete vor lua parte la show-ul fenomen ce se va desfășura în această primăvară la Antena 1: Sore, Iulia Albu, Cătălin Cazacu, Cosmin Natanticu, Ruby, Oase, Jean Gavril, Carmen Grebenișan și Nicolai Tand. Ei vor face pereche cu alți nouă patinatori profesioniști pentru a le oferi telespectatorilor un spectacol nemaivăzut!

Urmăriți Impact.ro și pe