Statul român, învins de Laszlo Tokes în cazul arborării drapelului secuiesc. Suma pe care trebuie să i-o plătească

Cristian Cojocaru, Ștefan Olteanu 27.04.2021, 13:21
Statul român, învins de Laszlo Tokes în cazul arborării drapelului secuiesc. Suma pe care trebuie să i-o plătească

CEDO a hotărât că Laszlo Tokes a fost neîndreptățit în cazul arborării drapelului secuiesc, astfel că statul român a fost învins în proces. Anterior, Laszlo Tokes a fost amendat de două ori pentru că a arborat steagul Ținutului Secuiesc și Ungariei mari pe proprietatea sa.

Statul român a fost învins de către Laszlo Tokes

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că Laszlo Tokes a fost neîndreptățit de către justiția română. Astfel, magistrații CEDO a hotărât că România a încălcat articolul 10 al Convenției, care face trimitere la libertatea de exprimare. Laszlo Tokes a arborat steagul Ținutului Secuiesc dar și pe cel al Ungariei mari pe proprietatea sa, unde are și biroul parlamentar.

Atunci când a fost sancționat, Laszlo era europarlamentar. La acea vreme, europarlamentarul a hotărât să conteste procesele-verbale în cadrul instanțelor din România, însă a pierdut toate procesele, astfel că s-a hotărât să se adreseze instanței europene. Într-un comunicat de presă, CEDO a transmis că Laszlo Tokes a afișat steagul secuiesc pe clădirea unde are biroul din Oradea.

În data de 20 august 2014, poliția locală l-a sancționat contravențional cu avertisment, pentru afișarea unui steag în scopuri publicitare fără a obține un acord al primăriei, după cum se arată în Legea 185/2013. Europarlamentarul a contestat procesul verbal la Judecătoria Oradea, iar apoi la Tribunalul Bihor, unde a pierdut ambele procese.

CEDO i-a dat dreptate lui Laszlo Tokes
CEDO i-a dat dreptate lui Laszlo Tokes

Suma pe care o va primi fostul pastor

Potrivit instanțelor din România, Ținutul Secuiesc reprezintă o zonă istorică a Transilvaniei. Secuii reprezintă majoritatea populației locale din acea zonă. Astfel maghiarii sunt recunoscuți drept o minoritate națională, iar secuii reprezintă un grup etnic în cadrul minorității maghiare.

Astfel, arborarea steagului s-ar fi făcut în scopul de a atrage atenția publicului către biroul parlamentar al lui Tokes. În acest sens, magistrații au considerat că steagul a fost utilizat în scopul publicitar după cum arată legea. Instanțele au menționat că arborarea steagului în asemenea circumstanțe nu era ilegală, însă steagul ar fi trebuit să fie afișat în conformitate cu dispozițiile legale, având nevoie de un aviz.

Fostul pastor a mai deschis o acțiune în instanță la CEDO, după ce, în anul 2015 era sancționat tot cu un avertisment, de această dată cu cel al Ungariei Mari. Ulterior, Laszlo s-a adresat instanțelor românești unde, a pierdut. În luna februarie a anului trecut, Laszlo Tokes a fost nevoit să dea jos steagul în urma unei acțiuni a Poliției, după cum au arătat magistrații CEDO. Laszlo Tokes urmează să fie despăgubit de către statul român cu suma de 2.112 euro.

Gabriela Cristea se poate considera o norocoasă
Urmăriți Impact.ro și pe