Stare de alertă, prelungită cu încă 30 de zile în România. Toți românii trebuie să afle asta despre măsurile în vigoare

Ioana Bucur 05.08.2021, 17:25
Stare de alertă, prelungită cu încă 30 de zile în România. Toți românii trebuie să afle asta despre măsurile în vigoare

Este oficial, starea de alertă, prelungită cu încă 30 de zile în România. Ce se întâmplă cu măsurile în vigoare, în următoarele patru săptămâni. Anunțul făcut de premierul Florin Cîțu.

Stare de alertă, prelungită cu încă 30 de zile în România

Premierul Florin Cîțu a anunțat, joi, că Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, pe întregul teritoriu al României. Măsura a fost luată după o ședință de lucru cu CNSU, la sediul Executivului.

„Am aprobat prelungirea stării de alertă şi nu se modifică nimic în acest moment, lucrurile rămân aşa cum au fost prezentate ele până acum”, a declarat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

În urma ședinței de lucru de joi, 5 august 2021, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărâre nr. 53 din 05.08.2021, privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Florin Cîțu a explicat că nu există modificări legate de măsurile de protecție impuse până acum. Se propune menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă sau în alte zone cu potențial de aglomerare.

Stare de alertă, prelungită cu încă 30 de zile în România
Florin Citu

Anexa la HCNSU nr. 53 din 05.08.2021 – Măsuri de prevenire și control a infecțiilor propuse a se aplica pe duarat stăii de urgență poate fi consultată AICI.

„Nu se modifică nimic. În acest moment, lucruri rămân cum au fost ele prezentate până acum”, a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de joi a Executivului.

Raed Arafat: „Nu văd revenire la măsuri radicale sau la carantinare”

Raed Arafat a fost întrebat, la finalul ședinței de Guvern, dacă există șanse ca România să mai ajungă la o carantină națională în valul patru al pandemiei de Covid-19. Secretarul de stat a explicat că nu crede că se vor mai impune „măsuri radicale”, în contextul în care există „alte mecanisme”, iar numărul celor vaccinați, chiar dacă este mai mic decât se dorea, este de cinci milioane.

„Nu, pentru că avem alte mecanisme acum şi să nu uităm, chiar dacă nu s-au vaccinat atâţia cât ne-am dorit, totuşi sunt deja cinci milioane de persoane vaccinate, pe lângă cele trecute prin boală.

Deci nu văd revenire la măsuri radicale sau la carantinare, pe care România oricum nu prea le-a aplicat decât într-o perioadă scurtă la început şi nu văd astfel de revenire la astfel de măsuri, cel puţin din ce vedem la acest moment, nici nu văd justificare pentru ele”, a explicat Raed Arafat.

Ce meserie și-au dorit părinții lui Cristi Brancu pentru fiul lor?
Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...