Stadionul cât un oraș din România care zace în paragină. Voiau să-l mute în satul natal al lui Ceaușescu

Redacția IMPACT 25.05.2020, 15:55

Un stadion model de odinioară nu se mai ridică nici pe departe la cerințele impuse astăzi pe care trebuie să le aibă o arenă de joc. Cum a ajuns să arate în prezent stadionul?

Stadion de fotbal în ruine

Orașul Medgidia găzduiește, de mai bine un deceniu, un stadion pustiit, peste care trecerea timpului și-a lăsat o amprentă tot mai amară.

„Toate gradenele alea sunt la pământ – aruncate, stricate. De-atâția ani de zile, nu s-a investit nimic”, a spus un localnic, potrivit Digi24.

În ultimii 35 de ani în care s-au derulat meciuri pe acest stadion, partidele importante nu și-au prea făcut locul aici. Stadionul din Medgidia de găzduit doar câteva meciuri de Cupă, plus câteva reprezentații ale naționalei de tineret.

„În ’84, în Cupa României, aici s-a jucat Cimentul cu Steaua – Steaua, în perioada aceea, cu echipa de glorie – și, în ’88, am întâlnit echipa Dinamo – antrenor Mircea Lucescu”, a declarat Izmir Abdulgani, fost fotbalist la Cimentul Medgidia și la Progresul Medgidia, în prioada 1982-1996.

Doar în Epoca de Aur, locul părăsit de astăzi arătat mai cochet, iar în această privință putem spune că se afla în competiție cu marile stadioane din țară. Din ceea ce era cândva, astăzi, stadionul a rămas doar cu iarbă arsă, becuri de tabelă și versurile clișeice scrise pe zidurile tribunelor. Interesant este că arena are 30.000 de locuri, în ea putând încăpea, practic, tot orașul Medgidia, care are doar puțin peste 30 de mii de locuitori.

Stadionul s-a dorit a fi un loc model după care arhitecții și constructorii să realizele un al doilea proiect similar, dar localizat la Scornicești, locul în care s-a născut Nicolae Ceaușescu.

„Veniseră tovarășii de la centru, au studiat ce-au studiat, au măsurat ce-au măsurat, după care au zis că mai simplu ar fi să mute tot complexul acolo, la Scornicești. Cum nu se putea, a rămas doar o idee pe care s-au consumat timp și nervi”, își mai amintește un alt localnic din orașul Medgidia, potrivit GSP.

Sursa foto: Raed Krishan via GSP

Urmăriți Impact.ro și pe