Spațiul aerian închis în România! Decizie de ultimă oră

Stan Filon 15.09.2023, 10:01
Spațiul aerian închis în România! Decizie de ultimă oră

Spațiul aerian închis în România, deasupra nordului Dobrogei! Ministerul Apărării Naționale a luat acum decizia, de teama unor incidente aviatice la granița cu Ucraina!

Spațiul aerian închis în România

Așadar, Ministerul Apărării Naționale a decis să închidă spațiul aerian din nordul Dobrogei, din cauza incidentele din ultima săptămână, când rămășițe de drone rusești au ajuns pe teritoriul României, în urma atacurilor asupra mai multor porturi ucrainene.

”Încă de după începerea războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina au fost impuse restricții de zbor în spațiul aerian limitrof întregii granițe cu Ucraina, din mai 2022. Erau următoarele limite – o adâncime de 8 km în spațiul aerian național, și până la înălțimea de 1.000 de metri. Deci spațiul era restricționat doar între aceste coordonate. Citește și Spațiul aerian din Spania, închis temporar. Zborurile, restricționate din cauza unei rachete spațiale aparținând Chinei

Spatiul aerian inchis in Romania
Spatiul aerian inchis in Romania

Decizia vizează o zonă de 30 de kilometri

După intensificarea atacurilor rusești asupra porturilor ucrainene, au fost necesare măsuri pentru extinderea acestor restricții, pentru a asigura o capacitate de monitorizare și control a utilizării spațiului aerian, cât mai eficientă. De aceea, de ieri, Ministerul Transporturilor împreună cu Ministerul Apărării Naționale în calitate de responsabil privind managementul spațiului aerian, au transmis o notificare privind suplimentarea restricțiilor de zbor, deci peste cele care existau deja, către autoritățile aeronautice competente civile și militare, respectiv ridicarea înălțimii la 4.000 de metri și o adâncime de 20 până la 30 de kilometri în interiorul spațiului aerian național, în funcție de configurația efectivă a graniței.

Această zonă este notificată prin coordonate foarte precise, către toți utilizatorii spațiului aerian. În această zonă nu este permis zborul aeronavelor pilotate sau nepilotate, cu excepția aeronavelor de stat, inclusiv SMURD, și al aeronavelor aflate în situații de urgență, și, foarte important zborul aeronavelor civile în zona de control a aerodromului Tulcea nu sunt afectate de această restricție. În cazul în care există un zbor neautorizat în această zonă, pentru alte aeronave în afara celor de stat, inclusiv SMURD și aeronavele aflate în situații de urgență, vom aplica procedurile care sunt în vigoare, cele de poliție aeriană, care este un serviciu de luptă permanent.

Doar aeronavele de stat pot survola zona

Începând cu data de miercuri, 13 septembrie, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii împreună cu Ministerul Apărării Naţionale, în calitate de responsabili privind managementul spațiului aerian național, au impus restricții suplimentare de zbor în spațiul aerian limitrof graniței cu Ucraina din zona de nord a Dobrogei, între Sulina și Galați, pe o adâncime de 20-30 km în interiorul spațiului aerian național, până la înălțimea de 4.000 m”, transmite Constantin Spînu, purtător de cuvânt al MApN. Citește și A doua dronă căzută în România. Oficial al Ambasadei Rusiei, convocat de urgență la MAE pentru explicații

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Notificarea privind suplimentarea restricțiilor de zbor – de tip NOTAM (Notice to Airmen) a fost transmisă pe canalele oficiale de comunicare de către autoritățile aeronautice competente civile și militare. În aceste zone restricționate nu este permis zborul aeronavelor pilotate sau nepilotate, cu excepția aeronavelor de stat (inclusiv SMURD și aeronavele aflate în situații de urgență).

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...